Paul Anton a povestit calvarul trăit la Dinamo, în presa din Spania. „În ultimele șase luni m-am simțit foarte prost. Nu am fost plătit”

Paul Anton a povestit calvarul trăit la Dinamo, în presa din Spania. Mijlocașul a semnat cu formația iberică din liga secundă, Ponferradina, a și debutat la echipă, însă nu a avut parte de o prezentare oficială, așa cum se obișnuiește.

Fotbalistul român s-a transferat „contratimp”, așa că au fostă făcute publice doar pozele din ziua în care și-a pus semnătura pe contract. Nu a avut timp să stea de vorbă cu jurnaliștii spanioli sau fanii echipei. Acest lucru a avut loc joi, la stadionul „El Toralin”.

Paul  Anton (30 de ani) a prins ultimele 15 minute al partidei pe care echipa sa, Ponferradina, a pierdut-o în deplasare, cu Tenerife, scor 0-2.

Paul Anton a vorbit de Dinamo, în presa din Spania

Potrivit as.com, Paul Anton, care a semnat un contract pe doi ani cu Ponferradina, le-a povestit spaniolilor că a fost nevoit să renunțe la o sumă semnificativă de bani la Dinamo, pentru a a ajunge la acest club. Președintele clubului spaniol, Eduardo Dominguez i-a mulțumit personal fotbalistului român pentru acest gest.

A fost greu să părăsesc Dinamo. În ultimele șase luni m-am simțit foarte prost. Nu am fost plătit. Am vrut să plec liber, dar Dinamo nu voia acest lucru. Din moment ce nu mă plăteau, nu m-au putut transfera. Dar asta face parte din trecut”, a povestit Paul Anton.

De asemenea, mijlocașul a fost încântat de o întoarcere în Spania, după sezonul petrecut la Getafe, în urmă cu cinci ani. În acel sezon, Getafe a promovat în La Liga, iar formația din Ponferrada speră să reediteze performanța madrilenilor, în acest sezon.

„Ar fi frumos să reușim, dar trebuie să luăm totul pas cu pas. Dacă suntem acolo, vom lupta. Dar este important să ne concentrăm pe următoarea partidă. El Toralin este minunat. Am urmărit meciurile cu Girona și Almeria, iar publicul i-a împins de la spate foarte mult. Ceea ce îmi place. Îmi place să joc pe asemenea stadioane”, a completat Anton.

Fotbalistul român nu va putea juca în următoarea etapă din La Liga 2, contra celor de la Malaga, duminică, deoarece s-a accidentat într-o partidă amicală disputată în pauza competițională.

Publicat: 16 09. 2021, 18:09
Actualizat: 16 09. 2021, 18:09