Răzvan Lucescu este pe cale să transfere la PAOK un triplu campion cu Juventus!

PAOK, echipa antrenată de către Răzvan Lucescu (52 de ani), este aproape să îl transfere pe Sebastian Giovinco, atacantul italian în vârstă de 34 de ani.

Fotbalistul italian care are în palmares trei titluri ale Italiei cu Juventus Torino ar putea colabora din nou cu Răzvan Lucescu, antrenor român care l-a pregătit și la Al Hilal, în perioada iulie 2019 – februarie 2021.

Deși Sebastian Giovinco mai avea contract până în iarnă, clubul Al Hilal a decis să se despartă de atacantul italian.

PAOK este aproape să îl transfere pe Sebastian Giovinco

În acest context, Sebastian Giovinco are drum liber către PAOK, club care și-a exprimat interesul pentru transferul fotbalistului italian. Astfel, grecii l-ar putea transfera mai ușor pe atacantul italian, fără să poarte negocieri cu clubul arab.

Sebastian Giovinco ar reveni astfel în Europa, după mai bine de șase ani. În februarie 2015, italianul a plecat liber de contract de la Juventus și a semnat cu Toronto FC, echipă din Statele Unite ale Americii, unde a petrecut patru ani. În ianuarie 2019, acesta a semnat cu Al Hilal, club la care a activat până în prezent.

Răzvan Lucescu și Sebastian Giovinco au reușit să cucerească împreună la Al Hilal titlul de campioni ai Arabiei Saudite și Liga Campionilor Asiei.

(200915) – DOHA, Sept. 15, 2020 (Xinhua) – Sebastian Giovinco (R) of AL Hilal celebrates after scoring the opening goal during the AFC Asian Champions League group B football match between AL Hilal of Saudi Arabia and Pakhtakor of Uzbekistan at Al Janoub Stadium in Doha, Capital of Qatar, Sept. 14, 2020. AL Hilal won 2-1.,Image: 558033367, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

În sezonul 2014-2015, italianul a fost golgheter în MLS, cu 22 de goluri marcate pentru Toronto FC, echipă alături de care a câștigat cinci trofee.

În perioada petrecută la Al Hilal, italianul a cucerit patru trofee: două titluri de campion, o Cupă a Arabiei Saudite și Liga Campionilor Asiei.

În ceea ce privește clubul la care s-a format, pe lângă trofeele câștigate la juniori și tineret, Sebastian Giovinco a câștigat trei titluri de campion al Italiei, o Cupă a Italiei și două Supercupe.

  • 2 milioane de euro este cota de piață a lui Sebastian Giovinco, potrivit Transfermarkt.
  • 21 de meciuri a jucat Sebastian Giovinco pentru Al Hilal, în sezonul trecut al primei ligi din Arabia Saudită, reușind să înscrie un singur gol.
  • Juventus, Empoli, Parma, Toronto FC și Al Hilal sunt echipele la care a evoluat Sebastian Giovinco până acum în carieră.
Publicat: 20 08. 2021, 14:34
Actualizat: 20 08. 2021, 14:42