Pantilimon la mănăstire!** Cantonament special pregătit de Mancini jucătorilor lui City

Organizat în cele mai mici detalii, cantonamentul lui City i-a costat pe șeici 250.000 de euro

Un titlu câștigat în prelungiri n-ar putea să însemne decât un mare ajutor din partea Divinității. Așa că Roberto Mancini încearcă acum să-și plătească o mică parte din datorie. După ce a vizitat celebra biserică din Medjugorje (Bosnia), imediat după finalul sezonului din Premier League, antrenorul lui City și-a dus acum echipa într-un cantonament special, în Alpii Austrieci.

Fără starurile care au participat la EURO, dar cu Pantilimon printre cei prezenți, campioana Angliei a debarcat luni în sătucul austriac Seefeld (17 km de Innsbruck). Hotelul „Klosterbrau”, unde sunt cazați Panti&Co., are o istorie extrem de interesantă. Cu o vechime de 500 de ani, clădirea a funcționat ca o mănăstire, până să fie transformată într-un stabiliment de cinci stele! Cei de la „Daily Mirror” au reușit să pătrundă în „casa” lui City pentru următoarele două săptămâni și au oferit detalii incredibile despre cum sunt tratați elevii lui Mancini.

Nu mai trage clopotele, Mitică!

„Cetățenii” au ocupat 54 de camere duble (din cele 94 ale hotelului), au propria sală de mese și o sală specială de masaj. Cum odihna este cea mai importantă, oficialii lui City au comandat, de la o fabrică din Roma, saltele speciale și pilote de vară, lucrate manual, la un cost de 1.000 de euro fiecare. Camerele sunt înțesate cu antichități și picturi vechi, iar cele mai speciale au paturi uriașe cu baldachin.
Clubul a organizat totul în cel mai mic amănunt, iar gazdele le-au aprobat toate cererile. Mai puțin una. „Cetățenii” au încercat să-l convingă pe preotul de la o biserică din apropiere să nu mai bată clopotele în fiecare zi (operațiune care are loc la orele 8, 9 și 10 dimineața), pentru a nu mai tulbura liniștea jucătorilor, dar au fost refuzați. În total, cantonamentul din Austria i-a costat pe șeici 250.000 de euro.

Potrivit noului contract semnat cu City, Roberto Mancini a devenit luni seară cel mai bine plătit antrenor din Premier League. Va câștiga 9.5 milioane de euro pe an, în următoarele cinci sezoane, mult peste Arsene Wenger (7.5 milioane pe an) și Sir Alex Ferguson (5 milioane pe an)

Alte știri

Kagawa vrea soție XXX

Noua achiziție a lui Manchester United, japonezul Shinji Kagawa (23 de ani), va completa suita jucătorilor ale căror prietene vor atrage atenția presei din Insulă. Conform Daily Mirror, iubita mijlocașului japonez este Ameri Ichinose (24 de ani, foto), un cunoscut model și star de filme XXX din Japonia. Cotidianul englez scrie că japonezul, pe care United a plătit 15 milioane de euro, este decis să îi propună acesteia să devină soția lui.

A „încurcat” Pepsi cu Coca-Cola!

Jucătorul brazilian Ronaldinho a pierdut contractul de sponsorizare cu compania Coca-Cola, după ce a apărut la o conferință de presă a clubului Atletico Mineiro alături de câteva cutii de Pepsi. „Ronaldinho a mai încălcat contractul, ultima ispravă nu a fost singurul motiv al rezilierii”, a declarat directorul de marketing al companiei Coca-Cola, Marcelo Pontes. Conform presei braziliene, Ronaldinho primea de la sponsorul său 600 de mii de euro pe an.

Publicat: 11 07. 2012, 08:55
Actualizat: 11 07. 2012, 08:57