Nota primită de Dennis Man, după ce antrenorul l-a scos în minutul 35 al meciului Parma – AS Roma 0-1

Foto: Profimedia 5 ian 2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Dennis Man a început ca titular meciul Parma – AS Roma, însă a fost schimbat după doar 35 de minute de Fabio Pecchia și a primit una din cele mai mici note din echipa „cruciaților”.

Românii de la Parma trec printr-o perioadă slabă în Serie A, la doar câteva luni de la revenirea echipei în primul eșalon. „Cruciații” nu se regăsesc în ultimele etape și au ajuns în zona roșie a clasamentului. Dennis Man încă traversează o perioadă modestă, iar tehnicianul a decis să îl „sacrifice” după ce fundașul Leoni a fost eliminat în minutul 30, după un fault de ultim apărător asupra lui Soule.

Dennis Man, notat cu 6.2 pentru 35 de minute în Parma – AS Roma

Dennis Man părea că are toată încrederea lui Pecchia chiar dacă e vizibilă forma slabă pe care o traversează de la începutul anului. Totuși, tehnicianul italian a fost forțat de eliminarea lui Leoni să îl scoată de pe teren în minutul 35, fapt care l-a făcut pe jucătorul român să fie nervos pe decizia tehnicianului pe care nu l-a privit în momentul în care s-au intersectat în drumul spre banca de rezerve.

În cele 35 de minute bifate pe teren propriu în fața Romei, Dennis Man a avut 16 atingeri ale balonului, a dat 8 din 10 pase încercate și nu a câștigat niciun duel în cele 5 în care a fost implicat. Pentru evoluția din cele 35 de minute, internaționalul român a primit nota 6.2, potrivit Sofascore. Media echipei a fost 6.64, iar cea mai mică notă, 5.3, a primit-o jucătorul eliminat, Giovanni Leoni. Portarul Suzuki a mai avut câteva intervenții salvatoare, motiv pentru care a primit cea mai mare notă, 7.1.

Parma a înregistrat al 5-lea eșec în ultimele 6 meciuri și rămâne pe locul 18, primul loc direct retrogradabil.

Pecchia, despre perioada modestă traversată de Dennnis Man: „E vorba de ceva psihologic”

Tehnicianul „cruciaților” a vorbit la superlativ despre Dennis Man. Pecchia consideră că Dennis Man are, ca orice jucător, perioade mai bune și mai puțin bune, iar scăderea formei din acest an se poate datora unui factor psihologic.

„Cu toții avem încredere în Dennis și cu toții avem așteptări mai mari de la el. Este un jucător de calitate, care este și un lider pe teren. La fel ca ceilalți jucători, a avut momente pozitive, dar și momente de declin.

 

Mie mi se pare că este vorba de ceva psihologic în cazul lui. Avem așteptări mari de la el, la fel cum avem și de la ceilalți jucători. Man își dorește să ajute echipa”, a transmis tehnicianul celor de la Parma Fabio Pecchia, potrivit TMW.

Publicat: 16 02. 2025, 21:31