Nota luată de Olimpiu Moruțan, după ce legendarul Filippo Inzaghi l-a ținut rezervă
Flilippo Inzaghi a luat o decizie importantă în privința lui Olimpiu Moruțan chiar de ziua fotbalistului.
Internaționalul român a revenit pe gazon după o accidentare oribilă care l-a scos din joc timp de aproape opt luni. Înaintea meciului Brescia – Pisa, Moruțan era anunțat titular, însă a bifat doar câteva minute pe finalul meciului.
Olimpiu Moruțan a primit nota 6.1 după Brescia – Pisa 1-2
În etapa cu numărul 34 din Serie B s-au întâlnit două echipe cu obiective total opuse. În timp ce Pisa încearcă să își consolideze locul de promovare directă, Brescia trage tare să evite zona roșie a clasamentului.
Cei de la Tuttomercatoweb anunțau că Filippo Inzaghi va începe meciul cu același sistem de joc, 3-4-2-1, din etapa trecută. Singura modificare în primul 11 era cea a lui Lind, care urma să fie înlocuit în atac cu Moruțan, dar Inzaghi a ales totuși să nu îl forțeze și l-a introdus pe teren abia în minutul 77, în locul lui Moreo.
Pentru evoluția din meciul cu Brescia, Olimpiu Moruțan a primit nota 6.1. A evoluat doar 13 minute, a trimis 4 din 8 pase precise, a pierdut posesia balonului de 9 ori și a câștigat un singur duel cu adversarii, potrivit Sofascore.
Pisa face un pas important către promovarea în Serie A, acolo unde Olimpiu Moruțan se poate duela sezonul viitor cu mai mulți colegi de la națională.
„M-am gândit încă din prima zi că visul nostru s-ar putea transforma în Serie A. Mai sunt patru etape de parcurs, dar astăzi sunt fericit. Am preluat conducerea imediat, după ce primul gol a fost anulat. Știu cât de greu este pe acest teren. E păcat de golul de la final, am fi meritat să terminăm fără gol primit. Cred că acești jucători pot evolua și mai bine, așa le-am spus mereu. Jucătorii din Serie B cred că au ajuns în vârf, dar muncind din greu te îmbunătățești. Cu toții credem în ceea ce am făcut, acordându-i atât de multă atenție. Astăzi l-am pregătit așa cum a mers”, a spus Inzaghi după meci.
Olimpiu Moruțan a împlinit 26 de ani: acum un an se opera
Moruțan sărbătorește pe teren împlinirea a 26 de ani. Anul trecut se opera în aceeași zi. Internaționalul român suferea o accidentare teribilă chiar înainte de EURO 2024. Anul trecut evolua la Ankaragucu atunci când a fost supus unei operații pentru o ruptură a tendonului lui Ahile. Accidentarea s-a produs în minutul 81 al meciului cu Beșiktaș, din Cupa Turciei.
În timp ce încerca să respingă o minge cu capul, mijlocașul a căzut pe gazon și a fost scos pe targă. Verdictul medicilor a fost unul dur, dar Moruțan a demonstrat că își dorește mult să revină pe teren și acum o poate face, însă în Serie B.