Napoli, pe urmele lui Chivu!** Inter refuză prelungirea, iar mutarea se poate realiza în iarnă

Presa italiană a scris, vineri, că fundașul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, este dorit de Napoli și ar putea ajunge la această grupare în iarnă, însă impresarul Victor Becali a declarat că nu a discutat cu nimeni în această privință și este inutil să se facă speculații.

„Cristian Chivu ar putea fi noua întărire a echipei Napoli în ianuarie: fundașul echipei Inter are contract până în iunie și clubul din Napoli se gândește serios să îl achiziționeze”, notează calcionews24.com, care menționează însă că pentru Napoli ar putea fi o afacere „destul de costisitoare”.

Victor Becali a declarat, pentru calciomercato.it, că este inutil să se vorbească despre ipoteze, având în vedere că nu a discutat cu nimeni despre o eventuală plecare a lui Chivu la Napoli. „Nu am discutat cu nimeni, deci este inutil să vorbim despre ipoteze. Spun doar că este un mare jucător, care a dat întotdeauna totul pentru echipa sa, jucând într-un rol care nu era al lui. Ați văzut cu toții ce joc a făcut marți, ca fundaș central (n.r. – în meciul cu OSC Lille, scor 1-0, în Liga Campionilor). Acela este rolul său, dar s-a sacrificat pentru binele echipei”, a spus Becali.

Impresarul a precizat că în mod sigur până la sfârșitul lunii iunie Chivu nu va pleca de la Inter Milano. „Vom aștepta până la sfârșitul lunii decembrie să fim abordați de Inter, iar apoi vom începe să ne uităm la alte variante. Până acum, Inter nu a prezentat o ofertă de prelungire a contractului. Dacă încă nu m-au contactat pentru un jucător precum Chivu, mă bate gândul că nu sunt interesați, poate au alte raționamente de a se orienta spre fotbaliști noi. Totuși avem o relație foarte bună cu Inter, iar în momentul în care ne vor chema vom fi mai mult decât disponibili să stăm la masa tratativelor. Dacă nu i se va prelungi înțelegerea, avem timp până la sfârșitul lunii iunie să discutăm cu alte grupări. Cu siguranță un astfel de jucător nu va avea dificultăți să găsească o echipă”, a afirmat Victor Becali.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 10. 2011, 15:03
Actualizat: 21 10. 2011, 15:04