Mutu s-a răzgândit și nu mai face apel la TAS!

Avocatul atacantului Adrian Mutu, Francesco Rodella, a declarat,
marți, că românul nu va face recurs la Tribunalul de Arbitraj
Sportiv (TAS) de la Lausanne, cu privire la suspendarea de nouă
luni pentru dopaj dictată jucătorului român de CONI.

„Data în care va expira această suspendare, la finalul
lunii octombrie, nu e așa de îndepărtată iar un apel la TAS nu ar
fi asigurat darea unei decizii înainte de expirarea
suspendării”,
a precizat avocatul italian.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, în vârstă de 31 de
ani, a fost suspendat, în luna aprilie, pe o perioadă nouă luni de
tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian
(CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină în ianuarie.
Avocații lui Adrian Mutu au declarat, la puțin timp după aflare
acestei decizii, că nu este exclus un memoriu la Tribunalul de
Arbitraj Sportiv (TAS).

Publicat: 09 06. 2010, 16:36
Actualizat: 09 06. 2010, 16:37