Mutu,** recidivist?

Presa italiană a scris ieri că modul în care este judecat Mutu
(foto) nu poate duce la un final fericit pentru atacantul
Fiorentinei. Judecătorii au cerut federației engleze, WADA și FIFA
toate documentele din „Cazul cocaina”, din 2003.

Adrian Mutu s-a prezentat miercuri pentru a da explicații asupra
modului în care a ajuns să fie găsit dopat în două rânduri cu
sibutramină. Armata sa de avocați a pledat pentru varianta
vinovăției din neglijență, înțelegând prin aceasta faptul că
jucătorul a greșit neinformând clubul asupra intenției sale de a
lua acele pastile pentru slăbit. Evident, s-a bătut monedă și pe
buna credință a lui Mutu, care a fost mult influențat în decizia
utilizării produsului fără a se consulta cu stafful medical al
Fiorentinei de faptul că pe prospect nu figura substanța
incriminată și se garanta că pastilele sunt sută la sută
naturale.

Gazzetta
dello sport e pesimistă

Dacă și magistrații vor accepta coordonatele cazului pe această
direcție, atunci, în mod normal, Mutu nu ar putea fi suspendat pe
mai mult de trei luni. Numai că magistrații par a alege o pistă
foarte periculoasă pentru „Il Fenomeno”, aceea a recidivei, luând
în considerare și cazul dopajului cu cocaină din anul 2003, din
perioada Chelsea. Deși acel control nu a fost efectuat oficial, cu
aprobarea WADA (Organizația mondială împotriva dopajului),
rezultatul său poate fi oricând luat în considerație, fiind vorba
de uz de cocaină.

Așa încât apărarea lui Mutu, bazată pe ideea că acel control nu
trebuie luat în calcul, nefiind oficial, cade, și drept dovadă
judecătorii CONI au cerut federației engleze, WADA și FIFA toate
documentele existente pentru acel caz. Dacă va fi considerat
recidivst, atunci cariera lui Adrian va fi pusă în pericol,
suspendarea putând varia, așa cum scrie și Gazzetta dello Sport,
între un an și patru ani. Dar abia la mijlocul lunii aprilie se va
cunoaște verdictul.

Davids a
scăpat cu câteva luni

Oricum, modul în care justiția sportivă italiană judecă acum cazul
Mutu naște multe semne de întrebare. În istoria fotbalului din
Peninsulă există cazuri mult mai serioase decât cel al lui Mutu,
care a luat o substanță aproape inofensivă în comparație cu
nandrolonul găsit la olandezul Edgar Davids, pe vremea când acesta
evolua la Juventus, în urmă cu șapte ani. Nandrolonul e numărul unu
în topul substanțelor interzise și, cu toate acestea, afacerea s-a
mușamalizat, iar batavul a scăpat cu trei luni de suspendare,
invocând prezența nandrolonului în picăturile pentru ochi. Sunt
multe voci care susțin că dacă Mutu ar fi jucat la Inter, AC Milan,
Juventus sau AS Roma, acum ar fi fost deja pe gazon.

„Am vorbit cu Adrian și este optimist. Sunt sigură că va
reveni mai puternic, chiar dacă va primi o suspendare de doi ani
, Laura Cordun, sora lui Mutu

Publicat: 05 03. 2010, 09:13
Actualizat: 05 03. 2010, 09:20