Mutu deranjat de minciunile scrise în presa italiană

Mutu a susținut miercuri o conferință de presă în care a lămurit toate problemele apărute în presă în ultima lună în ceea ce-l privește și nu s-a sfiit să atace mass-media pentru acele știri false.

„Problema contractului nu există, pentru că vreau să-mi închei cariera la Fiorentina, deci este o simplă formalitate. Nu am vorbit niciodată cu Roma, nu am fost în tratative cu această echipă, chiar dacă m-a onorat interesul manifestat și de către un fotbalist de valoarea lui Francesco Totti”, a explicat Mutu. Fără a se face deocamdată lumină asupra singurului punct încă neelucidat, durata noului contract, Adrian a spus clar că niciun moment nu s-a gândit la despărțire.

Mutu a fost însă iritat de lucrurile neadevărate care au fost scrise pe perioada Euro, în special de situația raportului său cu Chelsea. „Au fost multe lucruri care m-au deranjat și pe care le-am văzut publicate în ziarele din Italia, de aici pornind și acea poveste cu penalizarea de 12 milioane de euro pe care aș avea-o față de Chelsea.

Avocatul meu m-a informat că în continuare cazul e pe rol la FIFA și nu s-a luat nicio decizie. Așa încât ce s-a scris au fost numai invenții și, la un moment dat, convenisem cu avocatul să vedem ce se poate face pentru a repara daunele aduse imaginii mele prin articolele denigratoare și complet nefondate care au apărut în Italia. Acum însă m-am întors după o vacanță binevenită alături de familie și nu mă mai gândesc decât la a mă pregăti cât mai serios”, a încheiat „Briliantul”.

 

"Am fost sigur că Mutu nu va pleca nicăieri și că rămâne să ne ajute și în Liga Campionilor" -Cesare Prandelli, antrenor Fiorentina

Publicat: 17 07. 2008, 21:44
Actualizat: 18 07. 2008, 00:56