Șoc în Turcia! Marius Șumudică pleacă de la Gaziantep! Și-a găsit deja echipă: „Săptămâna viitoare ne despărțim!”

Marius Șumudică este la un pas să se despartă de Gaziantep! Tehnicianul ar urma să ajungă de săptămâna viitoare la Al-Shabab.

Antrenorul lui Gaziantep este nemulțumit de strategia turcilor și s-a înțeles în principiu cu echipa pe care a mai antrenat-o: Al -Shabab.

Lăudat recent de Ilie Dumitrescu, Marius Șumudică își propune să ajungă în Liga Campionilor Asiei, după ce a dus-o pe Gaziantep pe primul loc în Turcia.

Marius Șumudică pleacă la Al-Shabab și anunță: „Săptămâna viitoare mă despart de Gaziantep!”

„Cred că va fi greu să rămân aici. Îmi doresc doi jucători, dar ne împotmolim la sume modice. Mi se subțiază încet încet și lotul. Nu pot să o duc așa din trei în trei zile, apar accidentări, suspendări. Am vrut continuitate, pentru ca vestiarul să mă respecte. Au discutat cu jucătorii, fără să discute cu antrenorul, iar asta mă deranjează. Nu este normal. Antrenorul trebuie să fie șeful în vestiar. Eu mi-am spus punctul de vedere. Există șanse mari să merg de săptămâna viitoare în Golf, acum zece minute am închis un conducător. Nu pot să refuz sume exorbitante! Trebuie să profiți de momentele bune din carieră.

Mi-au spus că discutăm în martie, apoi după Revelion. Eu nu șantajez, sau ridic prețul. Cred că le va fi foarte greu să suporte ce vreau eu pentru mine și pentru staff-ul meu. Sunt în discuții cu Al-Shabab, negociem, suntem aproape, există posibilitatea unei colaborări foarte curând. În proporții destul de mari, cred că săptămâna viitoare ne despărțim. Am mai luat informații și de la Răzvan Lucescu. Obiectivul lor este să se califice în Liga Campionilor Asiei, deci să termine între primele patru. Nu credeam că pot să fac la începutul sezonului 31 de puncte. Sunt unul dintre cei patru antrenori care continuă de un an și jumătate, cred că în Fanatik am citit asta. Sunt niște lucruri care mă bucură, care îmi fac cinste”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Publicat: 08 01. 2021, 16:32
Actualizat: 09 01. 2021, 00:18