Marius Şumudică dă o nouă lovitură: e la un pas să transfere un alt român la Gaziantep! Anunțul făcut de turci

Denis Drăguș, atacantul român în vârstă de 24 de ani de la Standard Liege, este aproape să ajungă la Gaziantep, echipa antrenată de către Marius Șumudică.

Marius Şumudică dă o nouă lovitură: e la un pas să transfere un alt român la Gaziantep! Anunțul făcut de turci

Marius Șumudică a făcut două transferuri importante la scurt timp după ce a fost prezentat la echipă: Junior Morais, fundașul stânga brazilian în vârstă de 37 de ani, și Florin Niță, portarul român în vârstă de 36 de ani, rămas liber de contract după despărțirea de Sparta Praga.

Acum, antrenorul ar mai putea aduce un jucător român la Gaziantep, unde activează și Alex Maxim, mijlocașul ofensiv în vârstă de 33 de ani.

După ce primele informații erau despre dorința lui Marius Șumudică de a-l transfera pe Denis Drăguș la Gaziantep, acum turcii anunță că transferul atacantului român este pe cale să se finalizeze. Clubul din Turcia ar urma să ajungă la un acord pentru împrumutul lui Denis Drăguș până la finalul actualului sezon.

„Se așteaptă ca transferul să se realizeze în câteva zile”, au notat turcii de la Gaziantep27.net.

Cotat la 1.4 milioane de euro de către Transfermarkt, Denis Drăguș a jucat șase meciuri pentru Standard Liege în acest sezon al primei ligi din Belgia și a reușit să înscrie un singur gol. În stagiunea precedentă, românul a bifat 19 apariții și patru goluri în tricoul belgienilor, în campionat, iar în partea a doua a sezonului a fost împrumutat în Serie B, la Genoa, unde a jucat doar cinci meciuri.

Denis Drăguș a plecat de la FC Viitorul (acum Farul Constanța) în august 2019, când belgienii de la Standard Liege au plătit în schimbul atacantului român suma de 1.8 milioane de euro. După un an, Denis Drăguș a fost împrumutat la Crotone, pentru un sezon, iar în perioada ianuarie 2023 – iunie 2023, a jucat sub formă de împrumut la Genoa.

  • 11 goluri a marcat Denis Drăguș, în total, pentru Standard Liege, în cele 55 de meciuri jucate în prima ligă din Belgia.

Alex Maxim ar fi insistat pentru Marius Șumudică

Presa din Turcia a scris, zilele trecute, că Alex Maxim ar fi fost cel care ar fi influențat decisiv conducerea în decizia de a-l readuce pe Marius Șumudică la Gaziantep.

„La Gaziantep FK, orice spune Maxim se întâmplă! Maxim, care a jucat un rol principal în schimbarea antrenorului la clubul Gaziantep, care și-a continuat activitatea sub conducerea noului antrenor Marius Sumudică în pauza dedicată meciurilor naționale, a fost aproape ca un antrenor în antrenamentul de astăzi.

La cererea lui Maxim, nume influent în club, conducerea l-a demis pe Erdal Güneş şi l-a înlocuit cu Marius Sumudică, o premieră în fotbalul turc. Faptul că un fotbalist străin este atât de influent și are autoritate într-un club derutează comunitatea sportivă”, a notat publicația Olaymedya.com.

Publicat: 11 09. 2023, 22:24