Marius Șumudică, aproape de suspendare în Turcia: „M-am dus să dau mâna cu el și mi-a dat galben! Pancu mi-a spus că m-au luat la ochi”

Marius Șumudică a marcat un gol fabulos din spatele porții
Vezi galeria foto - 4 poze

Marius Șumudică a trăit momente grele în Turcia, după penalty-ul gratuit acordat împotriva celor de la Gaziantep. Tehnicianul se află iar aproape de suspendare și a dezvăluit ce mesaj a primit de la Daniel Pancu.

După 15 etape jucate în sezonul 2020-2021 din Super Lig, Gaziantep se află pe locul 3 în clasament, cu 28 de puncte, la două distanță de de Alanyaspor.

Totuși, echipa lui Marius Șumudică putea fi chiar pe primul loc, dacă s-ar fi impus în ultima etapă. Pentru Gaziantep, care așteaptă super transferul lui Alexandre Pato, urmează meciul de pe teren propriu cu Ankaragucu, marți, 5 ianuarie, de la ora 15.00.

Marius Șumudică este iar la un pas de suspendare și tună: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”

„Deranjăm, eram pe primul loc dacă câștigam. Arbitrul a fost oprit de la delegări, n-am văzut în viața mea așa penalty. Sunt ferm convins că o să mai am probleme cu arbitrii. Am ajuns sus. Mi-a lipsit Maxim, iar în minutul 90+5 să dai un astfel de penalty… a fost scandalos! M-am dus să dau mâna cu arbitrii, le-am spus că nu a fost penalty. A luat decizia în șase secunde! Am fost foarte politicos. Nu mi-a dat galben în față, mi l-a dat când am fost cu spatele. Regulamentul în Turcia e că antrenorul nu trebuie să intre pe teren până când brigada părăsește gazonul. La următorul galben sunt iar suspendat.

Am primit mesaj de la Pancu și mi-a spus că abia acum începe greul, că m-au luat la ochi și că el știe ce înseamnă Turcia. Nici jucătorii adverși nu știau ce se întâmplă, erau disperați că trece timpul și își doreau să egaleze. Dacă termin între primele 4-5, sunt în cupele europene cu Gaziantep. Am fost adeptul VAR-ului, dar Cakir nu prea ține cont de el, decide așa cum crede de cuviință. L-am întrebat și mi-a spus că jocul trebuie să fie cursiv și că el simte cel mai bine.”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Fostul antrenor al Rapidului este deja cu gândul la următorul meci din Super Lig, atunci când va da iar peste o echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării: „Nu mai știu ce să cred, n-au scris nimic în raport. În fine, nu mai contează. Am un meci extrem de greu cu Ankaragucu. Sunt echipe care se închid foarte bine și joacă pe contraatac. E mai greu decât cu Fener sau Beșiktaș, atunci nu mai trebuie să-i motivez. Acum trebuie să elimin entuziasmul. Nu mi-e ușor! Dacă câștigăm, mâine trecem pe primul loc”.

Publicat: 04 01. 2021, 21:41
Actualizat: 07 01. 2021, 00:53