Marius Niculae a explicat de ce a ales să joace în liga a doua din Turcia: „Patronul va investi masiv în următoarea perioadă”

Marius Niculae, 33 de ani, a surprins pe toată lumea după ce a ales să semneze cu Sanliurfaspor, formație din liga secundă a Turciei. Atacantul a plecat de la Hoverla, prima ligă ucraineană, și a negociat cu alte grupări din aceeași țară, dar și din Portugalia. Oferta turcilor a fost însă considerată de Niculae una mai bună. Atacantul a explicat motivele care l-au convins să facă această alegere.

„Am vorbit foarte mult cu un fost coleg de-al meu de la Sporting care acum este la Sanliurfaspor. Mi-a spus că patronul acestui club va investi masiv în următoarea perioadă, își dorește promovarea în prima ligă. Am fost acolo și am rămas încântat de ce am văzut. Mai greu, dar mă gândesc și la echipa națională. Dacă voi da multe goluri, n-ar avea nevoie de mine?”, a spus Marius Niculae la Dolce Sport.

Jucătorul format de Dinamo a semnat un contract pe un sezon cu prelungire pe încă unul cu echipa din Turcia.

200.000 de euro este salariul anual al lui Marius Niculae la Sanliurfaspor

7 jucători evoluează în prezent în Turcia: Florin Cernat (Rizespor), Bogdan Stancu, Liviu Antal (ambii Genclerbirligi), Ciprian Marica, Gabi Torje (Konyasport), Alexandru Bourceanu (Trabzonspor) și Marius Niculae (Sanliurfaspor)

Publicat: 31 07. 2014, 18:39
Actualizat: 31 07. 2014, 18:40