Marius Alexe a pus capăt unei perioade negre. Fostul dinamovist s-a întors pe teren după jumătate de an

Atacantul Marius Alexe, care nu a jucat deloc în acest sezon din cauza unei accidentări pe care a suferit-o în vara anului 2016, a revenit sâmbătă pe teren, el evoluând aproximativ 10 minute într-un meci al echipei Karabukspor din campionatul Turciei.

Alexe a fost introdus în minutul 81 în locul lui Ilhan Depe, în meciul pierdut în deplasare de Karabukspor, cu scorul de 1-0, împotriva formației Rizespor, în etapa a 19-a din campionatul Turciei. În partida respectivă, la Karabukspor au mai evoluat, printre alții, Valerică Găman, Iasmin Latovlevici și Cristian Tănase.

Marius Alexe a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchiul drept, iar în iulie 2016 a fost supus unei intervenții chirurgicale. În 2014, el a suferit o accidentare similară la piciorul stâng.

În vârstă de 26 de ani, Alexe evoluează la Karabukspor din 2015, când a fost transferat de la Dinamo. În sezonul trecut, fostul dinamovist a contribuit la promovarea formației din Karabuk în prima ligă din Turcia. Alexe a jucat 31 de partide în liga a doua din Turcia, în stagiunea trecută, și a reușit să marcheze șapte goluri și să dea două pase decisive.

La nivel internațional, Marius Alexe are opt selecții la prima reprezentativă a României.

Publicat: 28 01. 2017, 20:31
Actualizat: 28 01. 2017, 20:51