Mail-ul lui Florin Andone e full de oferte. ULTIMA ORĂ‚ | Atacantul român, pe lista de transferuri a unui club din Bundesliga

Cele șapte goluri marcate pentru Deportivo la Coruna l-au transformat pe Florin Andone (23 de ani) într-un atacant dorit în mai multe campionate ale Europei, iar Eintracht Frankfurt e ultima echipă care l-a pus pe român pe lista de transferuri.

Presa italiană și cea germană anunță că Frankfurt, echipa de pe locul cinci în Bundesliga în acest moment, e în căutarea unui atacant pe care să se bazeze în restul sezonului, iar principala țintă identificată de conducătorii nemților este Florin Andone. Chiar dacă jurnaliștii străini nu prezintă mai multe detalii, informația a fost preluată de mai multe site-uri din presa internațională.

Frankfurt devine, astfel, a patra echipă interesată de serviciile atacantului român, după Fiorentina, Sunderland și Lazio.

Cumpărat de Deportivo cu 4,7 milioane de euro de la Cordoba, Florin Andone traversează un sezon foarte bun, marcând de șapte ori în cele 22 de meciuri jucate pentru galisieni.

Publicat: 20 02. 2017, 18:34
Actualizat: 20 02. 2017, 18:35