„Mai mult ca sigur Dinamo va lua titlul! Are cel mai bun lot!”

Ciprian Marica se alătură vocilor care cred că Dinamo va termina sezonul în fruntea clasamentului Ligii I.

Atacantul lui VfB Stuttgart spune că gruparea din Ștefan cel Mare are cel mai bun lot din campionat, însă nu este sigur că revenirile lui Moți și Niculescu reprezintă un plus pentru echipa antrenată de Mircea Rednic

"Mai mult ca sigur, Dinamo va lua campionatul, pentru că are cel mai bun lot. Rămâne de văzut dacă Moți și Niculescu vor fi un plus pentru Dinamo, dacă vor confirma", a declarat Marica în EVZ

Întrebat dacă ar reveni înLiga lui Mitică, internaționaul român a exclus această variantă și spune că nici Mutu și Chivu nu vor mai juca vreodată în România

"N-aș mai juca niciodată în Liga I, din cauza scandalurilor! Am fost la un meci de campionat și m-am lămurit. Nu s-a schimbat nimic. Cred că nici Adi Mutu, nici Cristi Chivu nu vor dori să își încheie cariera în România. Văd și ei ce se petrece în campionatul intern", a încheiat Marica

Publicat: 05 02. 2009, 09:54
Actualizat: 05 02. 2009, 10:12