Maghiarii au văzut ce au făcut Chivu și Inter și nu au stat pe gânduri. Verdictul ungurilor e clar
Presa maghiară a comentat partida pe care trupa lui Cristi Chivu a disputat-o în Liga Campionilor împotriva kazahilor de la Kairat Almaty. Vicecampioana din Italia s-a impus cu 2-1, iar verdictul ungurilor este clar.
Jurnaliștii din țara vecină, de la Nemzeti Sport, au discutat despre victoria importantă a lui Chivu pe banca lui Inter Milano, care a devenit primul antrenor ce strânge maxim de puncte în Liga Campionilor cu „nerrazurri” după 4 etape.
Cristi Chivu, ținta maghiarilor după Inter Milano – Kairat Almaty 2-1
În termeni critici la adresa echipei Inter Milano, jurnaliștii maghiari au pus punctul pe „i” cu privire la parcursul lui Cristi Chivu din Liga Campionilor. Antrenorul român are de schimbat complet fața echipei, care a arătat în meciul cu kazahii carențe majore.
„Inter și-a menținut recordul impecabil în grupa Ligii Campionilor, câștigând cu 2-1 acasă împotriva lui Kairat Almaty. Inter, care a câștigat cele trei meciuri de până acum și nu a primit gol în niciunul dintre ele, era favorită certă acasă împotriva echipei kazahe, care a acumulat un punct până acum.
Echipa lui Cristian Chivu a fost dominantă încă din primele minute, a avut multe ocazii, dar a reușit să străpungă apărarea oaspeților abia în minutul 45, când Lautaro Martinez a marcat. Argentinianul este doar la treilea jucător de la Inter, după Samuel Eto’o și Adriano, care marchează în primele trei meciuri ale sezonului de Liga Campionilor.
Milanezii păreau a se fi relaxat prea mult. Martinez nu a mai ieșit în a doua repriză, iar Kairat a egalat în mod surprinzător cu o lovitură de cap, după un corner. Gazdele au reușit să își înceapă jocul.
Nu au așteptat mult până la următorul gol, în minutul 67. Inter a avut multe ocazii în prima repriză, dar nu a făcut mari furori. Totuși, și-a menținut recordul de 100% în Liga Campionilor după acest 2-1”, au scris maghiarii, conform sursei de mai sus.
Cristi Chivu, record la Inter Milano
Cristi Chivu a devenit primul antrenor din istoria „nerrazurri” care a reușit să câștige primele patru meciuri din grupele Ligii Campionilor, indiferent de formatul pe care l-a avut competiția. Antrenorul român a avut un program relativ facil în primele runde.
Inter Milano a trecut succesiv de Ajax Amsterdam (2-0), Slavia Praga (3-0), Royale Union Saint-Gilloise (4-0) și Kairat Almaty (2-1). Următoarele meciuri ale lui Chivu&Co. vor fi cu adversari mult mai dificili, anume Atletico Madrid, Liverpool, Arsenal și Borussia Dortmund.