Lungul drum al lui Neșu către casă!** Mihăiță poate continua recuperarea de acasă

Mihăiță Neșu și-a vizitat casa din Olanda, însă deocamdată e prea devreme pentru o mutare definitivă. Locuința trebuie adaptată noilor nevoi ale fotbalistului

Ediția on-line a cotidianului olandez De Telegraaf a publicat miercuri declarațiile fostului președinte de la Utrecht, Jan Willem van Dop, care, printre altele, a atins și subiectul Neșu. Durerosul subiect Neșu. „Moartea lui Di Tommaso și accidentul lui Mihai au fost cele mai dureroase evenimente ale activității mele la club. Mihai lucrează intens pentru a se recupera. O vreme va trebui să se des­curce în starea în care se află acum, dar eu trag speranță că într-o zi îl voi vedea și fără scaunul cu rotile”.

Cuvinte simple, spuse din inimă, de un om care a fost extrem de apropiat de românul nostru.

La 28 de ani, Mihăiță Neșu și-a revăzut viața în cele câteva secunde din 10 mai, atunci când coechipierul său, Alje Schut, a căzut pe el, cauzându-i o accidentare gravă la coloană. De atunci și până în prezent, veștile despre recuperarea lui au curs greu, la fel ca și procesul în sine.

Miercuri, același van Dop a lăsat să se scurgă o informație: Neșu are șanse mari ca în curând să continue recuperarea de acasă! Ziariștii olandezi au mers direct la sursă și au aflat că fostul stelist s-ar fi deplasat într-una din zilele trecute la casa din Olanda. Un soi de ieșire din monotonie, dar și o inspecție pentru ceea ce se vrea de la ea în viitorul apropiat.

„Casa trebuie adaptată noilor nevoi ale lui Mihai. După ce acest proces se va fi încheiat, atunci se poate muta. Se va întoarce la Centrul de recuperare de câte ori va fi nevoie!”, a precizat fostul oficial. Cu asemenea vești ne hrănim nerăbdarea de a-l vedea din nou pe Mihăiță Neșu mergând, alergând și, de ce nu, lovind din nou mingea. Chiar dacă drumul e lung, cu siguranță merită așteptarea.

Evoluția cazului „Neșu”

10 mai – Alje Schut cade din greșeală peste Mihai Neșu, fracturându-i acestuia o vertebră cervicală. Chiar dacă osul i s-a vindecat cu succes în urma unei operații, lovitura avea să-i provoace o paralizie completă

11 mai – Fundașul se trezește după operație, este conștient, dar nu își simte corpul.

3 iunie – Au venit primele vești bune: Neșu își simte mâna dreaptă.

4 iunie – George Ogăraru, cel mai bun prieten al „Bichonului”, dezvăluie că Mihai l-a sunat pentru prima dată și că își simte și piciorul drept.

11 iunie – Mihăiță este mutat într-o clinică de recuperare.

26 iunie – jucătorul lui Utrecht a început să se deplaseze într-un scaun cu rotile, pe care îl controlează cu bărbia.

6 iulie – Noi vești vin de la Utrecht: Mihai își simte toracele și mâna stângă.

11 august – Mihai își simte mai bine mâna dreaptă, iar mușchii abdominali și cei ai membrelor de pe partea stângă prezintă adesea contracții involuntare.

Publicat: 02 09. 2011, 09:41
Actualizat: 02 09. 2011, 09:43