Lucescu a câștigat Cupa cu doar 8 jucători!

Orașul Harkov a fost aseară gazda finalei Cupei Ucrainei, cu tradiționala întâlnire de gradul trei dintre Șahtior și Dinamo Kiev.

Fiecare echipă a avut pe teren românul ei, Răzvan Raț sub comanda lui Mircea Lucescu pentru „mineri”, Tibi Ghioane la Dinamo. A fost, cum era de așteptat, un meci foarte îndârjit, terminat cu cinci eliminări.
După ce brazilianul Brandao de la Șahtior, în minutul 64, și senegalezul Diakhate de la Dinamo, în minutul 73, au văzut „roșu“, a urmat altercația dintre Bangoura și Yezerski din minutul 80, soldată cu eliminarea „cocoșilor”, iar în minutul 87 echipa lui Lucescu l-a pierdut și pe vârful Gladki, pentru două „galbene“.

Lucescu, al cincilea trofeu cu Șahtior

Șahtior a făcut un meci tactic foarte bun și a obținut victoria cu scorul de 2-0, goluri Gladki în minutul 44 și Gai, minutul 76, care abia intrase pe teren. Extrem de activ a fost pe banda stângă Răzvan Raț, care s-a transformat într-o mașină de executat centrări, multe dintre ele periculoase, fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren.
Raț a fost atacat dur de cel puțin două ori sub ochii îngăduitori ai arbitrului, dar, din fericire, nu a fost accidentat. O singură eroare a făcut internaționalul, atunci când compatriotul său Ghioane i-a furat o minge într-o zonă periculoasă, dar faza a fost rezolvată de apărarea lui Șahtior.

Aceasta este cea de-a doua Cupă cucerită de „mineri” sub comanda lui Mircea Lucescu, după trofeul din 2004, în total tehnicianul român adunând la Donețk cinci trofee, două titluri, două Cupe și o Supercupă, cu șanse mari de a realiza eventul în acest an, pentru că e lider cu două etape înainte de final, cu un punct avans peste Dinamo.

Publicat: 07 05. 2008, 22:19
Actualizat: 08 05. 2008, 02:24