Legendele stau la coadă ca să îl antreneze pe Ianis Hagi! Numele mari de pe lista lui Glasgow Rangers pentru înlocuirea lui Steven Gerrard

Ianis Hagi va avea un nou antrenor la Glasgow Rangers, după plecarea lui Steven Gerrard la Aston Villa, iar scoțienii au de ales dintre mai mulți tehnicieni cu nume grele în fotbalul mondial.

Plecarea surprinzătoare a lui Steven Gerrard la Aston Villa i-a luat prin surprindere pe oficialii lui Rangers, care sunt nevoiți să găsească de urgență o soluție pentru înlocuirea englezului. Clubul din Scoția a avut deja o rundă de discuții cu fostul internațional olandez Giovanni van Bronckhorst, dar încă nu a luat nicio decizie în privința lui deoarece are mai multe opțiuni pe masă.

Ronald Koeman și Frank Lampard sunt celelalte două nume mari din fotbal pe care campioana Scoției le ia în calcul pentru înlocuirea lui Steven Gerrard.

Rangers își caută antrenor

Plecarea neașteptată a lui Steven Gerrard a lăsat-o pe Rangers fără antrenor în plin sezon, astfel că oficialii clubului și-au axat eforturile în ultimele zile pe găsirea unui tehnician care să îi ia locul englezului. Cu toate că timpul este scurt, conducerea echipei pentru care joacă și internaționalul român Ianis Hagi nu vrea să ia o decizie pripită, astfel că pune în balanță cu mare atenție toate variantele pe care le are.

Oficialii lui Rangers l-au chemat în acest weekend la discuții pe fostul internațional olandez Giovanni van Bronckhorst, care le-a mai antrenat pe Feyenoord și Guangzhou. Conducerea clubului a dorit să vadă dacă mentalitatea lui se potrivește cu cea a clubului, iar concluziile au fost satisfăcătoare. Cu toate acestea, Rangers nu vrea să ia o hotărâre până în momentul în care va fi sigură că alege cea mai bună variantă dintre cele pe care le are la dispoziție.

Pe Ibrox ar putea ajunge și Ronald Koeman sau Frank Lampard, ambii fiind în vizorul conducerii clubului din Glasgow pentru înlocuirea lui Steven Gerrard, plecat la Aston Villa pe 11 noiembrie.

Publicat: 15 11. 2021, 17:36