Lazio a câștigat a șaptea Cupă a Italiei din istorie! Ștefan Radu a jucat în finala de pe Olimpico

Lazio, echipa românului Ștefan Radu (32 de ani), a câștigat Cupa Italiei, după ce a învins-o pe Atalanta cu 2-0 în finală. Formația din Bergamo este adevărata surpriză a acestui sezon din Italia, după ce e la un pas să se califice în sezonul viitor al Ligii Campionilor. Fundașul român a intrat pe teren în minutul 36 al întâlnirii disputate pe Olimpico.

Sergej Milinkovic-Savic, în minutul 82, și Joaquin Correa, în minutul 90+2, au marcat golurile meciului și i-au adus lui Lazio a șaptea Cupă a Italiei din palmares.

Lazio cucerise ultima dată trofeul în sezonul 2012/2013. Pentru fundașul român în vârstă de 32 de ani este al 5-lea trofeu la echipa din capitala Italiei. Anterior el a mai câștigat alte două Cupe ale Italeii, cât și două Supercupe ale Italiei.

Trofeul Cupei Italiei mai îndulcește un sezon ratat pentru Lazio în campionat. În Serie A, trupa din capitala Italiei e pe locul opt în clasament, cu 58 de puncte, cu două etpae înainte de finalul sezonului. În ceea ce o privește pe Atalanta, echipa de pe Atleti Azurri d’Italia se află pe locul patru, cu 62 de puncte, la trei în fața lui AC Milan și Roma, pe ultima poziție care asigură calificarea directă în Liga Campionilor.

 

 

Publicat: 16 05. 2019, 09:59
Actualizat: 16 05. 2019, 10:00