La greu, Galata își cheamă înapoi cel mai iubit fiu: „I love you Hagi!”

Se părea că Gică Hagi rămăsese doar o variantă-bibelou,
promovată de unii dintre bașkanii lui Galatasaray doar din rațiuni
de imagine. Fatih Terim era favorit pentru preluarea lui „Cim Bom”.
Hagi e însă cel care a semnat până la urmă contractul cu
turcii.
Miercuri noapte, după ce conducerea lui Galatasaray a stat până
spre ivirea zorilor în ședință, turcii au decis ca a doua zi să-l
invite pe Gică Hagi la Istanbul. Fatih Terim refuzase postul de
antrenor al lui „Cim Bom”. Forțați de eșecul negocierilor cu Fatih
Terim, ale cărui condiții financiare și sportive s-au dovedit a fi
inacceptabile, conducătorii Galatei au devenit brusc mult mai
deschiși ideii unui al doilea mandat al lui Hagi. În consecință,
președintele Adnan Polat l-a sunat ieri pe „Rege” în România și l-a
anunțat că îi trimite un avion privat ca să-l aducă la Istanbul.
Discuția s-a transformat rapid într-o negociere. Puțin timp mai
târziu, Hagi avea să primească și să semneze prin fax contractul de
antrenor.

Salariu
de 1,75 milioane de euro

Scurtele tratative dintre Hagi și turci s-au purtat mai mult pe
marginea duratei contractului. Hagi ar fi vrut ca acesta să se
întindă pe o perioadă mai lungă de timp, în timp ce bașkanii i-au
propus o înțelegere pe doar un an și jumătate. Hagi a acceptat până
la urmă, având și o clauză de prelungire pe încă un an dacă
reușește să câștige campionatul. Salariul lui Hagi la Galatasaray
va fi de 1,75 de milioane de euro anual, secund urmând să-i fie
Tugay Kerimoglu.

„Să ne
trăiască Hagi și Tugay” este titlul în care cotidianul Hurriyet
prezintă revenirea românului la conducerea tehnică a echipei din
Istanbul

De la
„națională” la Galatasaray

Traseul „Regelui” prin lumea antrenorilor nu este unul foarte
spectaculos. Hagi a cucerit un singur trofeu ca tehnician, Cupa
Turciei în 2005 cu Galata, și nu a reușit până acum să stea la
aceeași echipă un sezon întreg. Gică Hagi a mai antrenat de-a
lungul carierei la: echipa națională (2001), Bursaspor (2003),
Galatasaray (2004 – 2005), Poli Timișoara (2005 – 2006) și la
Steaua (2007).

„Turcul” urează succes
tatălui

Pe certificatul de naștere al fiului cel mare al „Regelui”,
Iannis Hagi (foto), în dreptul locului de naștere scrie Istanbul.
Azi se împlinesc 12 ani de când cel care calcă pe urme „Regelui” a
văzut pentru prima oară lumina zilei.
„Mă bucur foarte tare pentru tatăl meu și cred că de data asta o să
aibă mai mult succes și o să câștige și titlul de campion”, spune
vedeta Academiei de Fotbal ce poartă numele „Regelui”.
Surprinzător, Iannis nu pare încântat de un transfer la Galata.
„Chiar dacă tata va antrena acolo, eu vreau să rămân unde sunt
acum. Voi merge în Turcia în vizită, în vacanțe”, a mai punctat
Iannis care vede în numirea tatălui său la Galata cel mai frumos
cadou de ziua lui.

Publicat: 22 10. 2010, 01:18
Actualizat: 22 10. 2010, 01:53