La ce echipă poate juca George Pușcaș în noul sezon! Un apropiat a recunoscut ce a discutat cu atacantul, după ce a marcat împotriva lui Juventus

Fostul fotbalist al CFR-ului și FCSB-ului, Ionuț Rada, a recunoscut că a vorbit cu bunul său prieten, George Pușcaș, atacant care a marcat împotriva lui Juventus în turneul de la International Champions Cup.

Pușcaș a revenit în lotul lui Inter, după ce Palermo a retrogradat în liga a patra, iar acum a făcut deplasarea în China, la International Champions Cup. Ionuț Rada l-a felicitat pentru reușita din meciul cu Juventus și a lăsat de înțeles că internaționalul român e pregătit pentru a rămâne în lotul lui Antonio Conte: „L-am felicitat pentru golul marcat. Vorbesc cu el și îmi doresc să facă un cantonament reușit, chiar am încredere că poate rămâne în lotul lor. Acolo va fi pus în evidență, dacă se va miza pe el. E bucuros, e încrezător, e un tip muncitor, modest și toate aceste lucruri îl pot propulsa.

(n.r. întrebat dacă i-a lăsat de înțeles cum arată viitorul lui Pușcaș) Am vorbit prin mesaje. E un tip încrezător. E încrezător. Și la Bari și după am vorbit cu el și crede în el, iar asta l-a ajutat și îl ajută. Pe el nu-l intersează că joacă la Inter sau în altă parte, pentru că el își propune lucruri, el vrea să dea gol. La vârsta lui e important să fii determinat”, a declarat fostul fundaș central, la ProSport LIVE.

George Pușcaș, gol împotriva lui Juventus

Pe Nanjing Olympic Sports Center, în China, Juventus și Inter s-au duelat, iar scorul a fost deschis de Inter, în urma autogolului lui De Ligt, dar Ronaldo a restabilit egalitatea în repriza a doua. Pușcaș a fost introdus de Antonio Conte la scorul de 1-1, în minutul 78, iar atacantul și-a făcut treaba la loviturile de departajare.

Românul care a prins echipa ideală la EURO 2019 U21 a marcat primul gol al echipei sale, după ce Ranocchia ratase inițial. Internaționalul român a bătut perfect, aproape de vinclu, deși portarul italian ghicise colțul. Pentru Inter au mai ratat Longo și Valero, iar Demiral a marcat golul decisiv al lui Juventus.

Golul lui Pușcaș, la minutul 11:10

Publicat: 25 07. 2019, 19:08
Actualizat: 25 07. 2019, 19:09