Kiriță îl avertizează pe Mutu:** „Pentru fanii turci contează foarte mult și ceea ce va face în afara terenului”

Fostul fundaș al câinilor, Giani Kiriță, crede că posibilul
transfer al lui Mutu în Turcia la Galatasaray ar putea să îi
relanseze cariera „Briliantului”, dar îl avertizează că fanii de
acolo nu vor tolera eventualele escapade ale românului.

„Dacă Mutu va fi transferat la Galata, va fi un jucător
foarte bun. Contează foarte mult ceea ce face și în afara
terenului, dar dacă va avea evoluții foarte bune, ieșirele sale ar
fi trecute cu vederea. Cluburile din Turcia își permit să plătească
salarii mari.”
, a spus Giani Kiriță pentru Sport.ro

Chiar dacă a plecat foarte mult timp de la Dinamo, Kiriță a rămas
atașat de culorile alb-roșii, dar spune că este dezamăgit de
situația în care a ajuns clubul.

„E cel mai trist lucru, să văd că Dinamo joacă în fața a
doar 100 de spectatori. Nu credeam că că se va ajunge aici. Cred în
continuare că Dinamo și Steaua se pot bate pentru titlu”,

a mai spus fundașul lui Bursaspor.

Publicat: 26 12. 2010, 18:25
Actualizat: 26 12. 2010, 18:33