Jucătorul român este dorit de Inter Milano și ar putea semna în vara lui 2024! Presa din Italia a făcut anunțul

Fotbalistii romani Andrei Cordea si Daniel Boloca la antrenamentul oficial de dinaintea meciului impotriva Bosniei Hertegovina, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat la Centrul National de Fotbal din Mogosoaia, duminica 25 septembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Daniel Boloca (24 de ani) se află pe lista lui Inter Milano, a anunțat presa din Italia.

Jucătorul român este dorit de Inter Milano! Presa din Italia a făcut anunțul

Presa din Italia anunță că Inter Milano se gândește să îl transfere pe Daniel Boloca. Mijlocașul are un start de sezon exploziv în Serie A, unde în numai câteva zile a reușit, în tricoul lui Sassuolo, să le răpună pe Juventus și chiar pe Inter Milano. Conducerea celei de-a doua echipe se gândește foarte serios că acesta ar putea reprezenta o soluție foarte bună pentru mijlocul terenului, în viitor, scriu jurnaliștii din „Cizmă”

„Oficialii lui Inter s-ar gândi la un nou profil care să întărească mijlocul pentru sezonului viitor: numele fierbinte al momentului ar fi cel al lui Daniel Boloca, mijlocașul lui Sassuolo. Talentul italo-român al clubului emilian ar putea ajunge în vara viitoare printre țintele nerazzurrilor”, a scris și blastingnews.com.

Daniel Boloca are dublă cetățenie, română și italiană, iar speranțele de a-l vedea din nou îmbrăcând tricoul galben încă nu au murit, în ciuda anunțului făcut de fotbalist după meciul amical cu Slovenia din 17 noiembrie 2022, când a bifat șase minute pe teren.

Daniel Boloca poate reveni la echipa națională a României!

Presa din Italia a anunțat, după ce Sassuolo a învins-o pe Juventus cu 4-2, că fotbalistul ar putea reveni la sentimente mai bune față de naționala României.

Piemontez prin naștere, dar român în sânge: Boloca a debutat deja în naționala de seniori în noiembrie anul trecut și totul ne face să credem că va reveni acolo foarte curând.

Exigentul public neroverde nu a apucat să îl admire pe Daniel Boloca în pre-sezon din cauza unei accidentări, dar a apucat să îl vadă și să îl audă la prezentarea echipei pe 1 august: așezat, la locul lui, cu capul pe umeri.

Da, pentru că Boloca a avut nevoie de foarte puțin pentru a convinge pe toată lumea: de la plecarea lui Maxime Lopez – încă unul dintre cei pe care îi regretăm, doar din punct de vedere tehnic – a pornit mereu ca titular, strălucind chiar și în cele mai dificile momente, de echipă și individuale.

La Napoli, el a fost cel care a provocat penalty-ul de 1-0, dar în rest a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. Împotriva lui Frosinone, fosta sa echipă, a fost aclamat de public, dar nu s-a menajat deloc. Și împotriva lui Juve? Ei bine, aici revenim la discursul ușilor închise în nas: Daniel avea ceva de răzbunat după acea vară de acum șapte ani în care a fost eliberat de Bătrâna Doamnă.

Boloca evoluează cu siguranța unui veteran, aleargă cât pentru trei, nu se pierde în atingeri inutile când este în posesia mingii, citește situațiile cu o secundă înaintea adversarilor. Îl completează la perfecție pe Henrique – ce meci au făcut cei doi ieri (n.r. – cu Juventus)? – și dă impresia clară că încă nu l-am văzut pe tot, pe întregul Daniel Boloca.

Nu ne place să ne antepronunțăm, dar în cazul lui Boloca facem o excepție de la regulă: Sassuolo a făcut o afacere”, a notat presa din Italia.

Publicat: 30 09. 2023, 22:29