Italienii anunță transferul lui Chiricheș la Napoli. Fundașul va semna un contract pe patru ani după efectuarea vizitei medicale

Fundașul echipei Tottenham Hotspur, Vlad Chiricheș, în vârstă de 26 de ani, va juca din sezonul viitor la formația SSC Napoli, a anunțat, marți, agenția Datasport.

Conform sursei citate, Napoli va plăti aproximativ șase milioane de euro pentru achiziționarea internaționalului român. Chiricheș, care va ajunge marți la Napoli pentru a efectua vizita medicală, va semna un contract pe patru sezoane cu gruparea patronată de Aurelio de Laurentiis.

Vlad Chiricheș a fost achiziționat de Tottenham Hotspur de la Steaua București, în vara anului 2013, contra sumei de 9,5 milioane de euro.

Internaționalul român s-a mai aflat în atenția cluburilor italiene AC Fiorentina și AS Roma.

Mediafax

 

Publicat: 28 07. 2015, 14:43
Actualizat: 28 07. 2015, 14:44