Inter romena! Dacă nu-i vor prelungi contractul lui Chivu,** nerazzurrii au pregătit varianta de rezervă! Ce român îi poate lua locul lui Cristi

Fundașul român al formației Lazio, Ștefan Radu, ar putea fi transferat la Internazionale Milano pentru a-l înlocui pe Cristian Chivu, căruia gruparea din nordul Italiei nu îi va prelungi contractul, scadent vara viitoare, a scris, marți, ilsussidiario.net.

„Chivu are contractul scadent în iunie, iar anturajul său a declarat că niciun oficial al lui Inter nu a deschis negocieri pentru prelungirea înțelegerii. Impresia este că problemele fizice ale jucătorului român au cântărit în decizia clubului. Chivu are oferte din Anglia, iar gruparea Liverpool s-a arătat dispusă să-l achiziționeze în ianuarie, dar fără să plătească vreo indemnizație de transfer”, a scris sursa citată.

În această situație, Inter ar intenționa să îl înlocuiască pe Chivu cu un alt român, Ștefan Radu de la Lazio. „De la un român la altul. Cum Chivu pare să plece, Inter s-a gândit la Ștefan Radu, fundașul stânga al echipei Lazio, care este pe placul nerazzurri-lor de mai mult timp. Radu și-a reînnoit contractul cu Lazio, dar este clar că o ofertă din partea celor de la Inter ar schimba lucrurile. Însă va fi dificil de tratat cu Lotito, care este o nucă tare, iar raporturile dintre Inter și Lazio sunt un pic reci după transferul lui Pandev. Radu ar fi perfect pentru noul Inter, ținând cont că este tânăr și este fundaș stânga de meserie și astfel nu ar fi constrâns să joace un alt rol, cum a fost în cazul lui Chivu”, a mai precizat ilsussidiaro.net.

Publicat: 08 11. 2011, 16:50
Actualizat: 08 11. 2011, 16:53