Încă un tricolor pentru Daum? „Ar fi important să aibă un junior”. Vlad Dragomir își croiește drumul spre echipa mare la Arsenal

  • Vlad Dragomir (17 ani), fotbalistul celor de la Arsenal Londra, trece printr-o perioadă excelentă, este titular în echipa de juniori a „tunarilor” și așteaptă să prindă minute și sub comanda lui Arsene Wenger, la prima echipă.

Fotbalistul cumpărat de la ACS Poli Timișoara, în 2015, s-a acomodat la Londra, dar recunoaște că pasul spre prima echipă este mai difícil, deși a apucat să se antreneze cu Alexis Sanchez&Co: „Să debutez la Arsenal e un pas foarte greu, nu doar pentru mine, dar sper ca în viitorul apropiat să fac pasul acesta. Sigur, ar fi o surpriză să ajung la echipa națională, având în vedere că am vârsta pe care o am, dar ar fi un pas foarte important atât pentru mine, cât și pentru națională să aibă un junior în echipă”, a declarat Dragomir, la Digi Sport.

Dragomir a făcut parte din echipa lui Arsenal U19, care s-a deplasat în Bulgaria, pentru meciul din Youth League, împotriva celor de la Ludogorets, scor 1-1, iar mijlocașul a recunoscut că a rămas impresionat de fanii „tunarilor”:

„A fost o surpriză să auzim cântecele celor de la Arsenal și aici la Sofia, la meciul nostru de tineret. I-am auzit strigându-mi numele, a fost o senzație foarte frumoasă, nu m-am așteptat. Am avut un meci cu o echipă greu de desfăcut. Am vorbit cu mai mulți jucători de la Viitorul, chiar ne dorim să jucăm împreună în primăvara europeană”.

Claudiu Keșeru și Vlad Dragomir s-au întâlnit săptămâna trecută, la Londra, cu ocazia meciurilor europene pe care formațiile celor doi le dispută. Fotbalistul de 17 ani al lui Arsenal a reucnoscut că este un admirator al lui Keșeru și că îi este recunoscător pentru încurajările primite din partea atacantului de la Ludogoreț.

Ludogoreț a pierdut, scor 2-3, în fața lui Arsenal, meci în care Keșeru a marcat golul de 2-0 pentru bulgari: „S-a văzut diferența când a intrat, s-a văzut diferența între el și celălalt atacant. Vorbele spuse de Keșeru despre mine nu au fost inventate, a spus ce a simțit, e un om minunat și sper din tot sufletul că va reveni pe teren la echipa națională”. 

 

Publicat: 03 11. 2016, 09:16
Actualizat: 03 11. 2016, 09:17