Încă un jucător român la Energie Cottbus. Vasile Miriuță: „Este ultimul transfer și tot ce îmi trebuie”

Fost jucător la Energie Cottbus între 1998 și 2003, Vasile Miriuță a revenit în această toamnă la echipa germană, de data aceasta din postura de antrenor. Neînvins în cele 11 meciuri în care a stat pe banca echipei din liga a treia germană, fostul tehnician de la Ceahlăul și CFR Cluj le-a câștigat încrederea conducătorilor, care îi oferă acum mână liberă la transferuri. Miriuță vrea să profite din plin de libertatea acordată de șefii lui Energie, iar un alt fotbalist român ar putea ajunge zilele următoare în Germania.

După ce și-a asigurat semnătura lui Valentin Crețu, care a jucat în România la Concordia Chiajna și Rapid București, Miriuță își îndreaptă atenția spre un alt fotbalist român. Este vorba despre Andrei Lungu (26 de ani), mijlocaș care a jucat pentru Universitatea Cluj și care în aceste zile se află în probe la Cottbus. Legitimat la Hapoel Petah Tikva, în Israel, Lungu, cotat la 400.000 de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de, ar urma să devină jucătorul nemților dacă va trece testele medicale, informația fiind confirmată de Miriuță pentru Kicker.

„Este un jucător foarte bun și îl vreau la Cottbus. Dacă trece de controlul medicilor, va ajunge la echipă. Este ultimul transfer și tot ce îmi trebuie. Am zis că vreau doar doi jucători în această iarnă. Avem o echipă bună și am încredere în jucătorii de aici”, a declarat Vasile Miriuță.

După 21 de etape, Energie Cottbus ocupă locul al 14-lea în liga a treia din Germania, cu 25 de puncte.

Publicat: 07 01. 2016, 16:54
Actualizat: 07 01. 2016, 17:10