Încă o problemă pentru Pițurcă!** Renunță și „Goe” la națională? „Prefer să joc la o echipă celebră în lume”

La meciul din campionat pe care Glasgow Rangers l-a jucat pe teren propriu împotriva celor de la East Stirlingshire, scor 5-1, în tribunele arenei „Ibrox Park” s-au strâns 50.000 de spectatori, acesta reprezentând un nou record mondial de audiență înregistrat la un meci de fotbal din liga a 4-a.

Vechiul record, 37.774 de spectatori, s-a înregistrat în 1961, la partida Crystal Palace – Millwall.

Dorin Goian a vorbit despre atmosfera creată de fanii echipei sale, fundașul român fiind impresionat de atașamentul acestora.

„A fost extraordinar! Cum putea să fie altfel, când ești încurajat de 50.000 de fani la un meci din liga a 4-a? Suporterii ne-au rămas alături chiar dacă am fost retrogradați, dar nu mă așteptam ca la acest meci să vină chiar 50.000 de oameni.

Echipele sunt modeste, dar joacă împotriva noastră cu o mare ambiție. Sincer să fiu, înainte să începem campionatul, mă gândeam că o să jucăm cu grăsani, cu tot felul de amatori, dar nu e așa. Formațiile pe care le-am întâlnit până acum au avut mulți jucători tineri, care, chiar dacă n-au ei cine știe ce calități, sunt foarte muncitori. Iar stadioanele, chiar dacă sunt mici, au gazon bun, nu jucăm pe tăpșane.” a declarat Dorin Goian pentru Evz.

Chiar dacă este dorit în Italia de formația de ligă secundă, Spezia, Goian nu se gândește să plece de la Rangers.

„Nu-mi vine să las Glasgow Rangers pentru Spezia. Chiar dacă suntem în cea de-a patra ligă scoțiană, joc, totuși, la o echipă celebră în lume. Mă simt bine aici, evoluez meci de meci, salariile sunt plătite la zi de când clubul și-a schimbat patronatul, suporterii sunt fantastici…”, a precizat fundașul român.

Fostul fundaș al Stelei e conștient de faptul că nu va mai fi convocat la echipa națională din liga a patra din Scoția, dar se gândește că are deja o vârstă și nu se știe cât ar mai evolua pentru prima reprezentativă.

„M-am gândit și la asta, știu că va fi greu să mai fiu chemat la națională, în condițiile în care joc în liga a 4-a. Pe de altă parte, însă, am 31 de ani, așa că tot n-o să mai fiu multă vreme om de bază la prima reprezentativă. Mai sunt două săptămâni din perioada de mercato și voi vedea ce voi face.” a mai spus Dorin Goian.

Publicat: 20 08. 2012, 15:24
Actualizat: 20 08. 2012, 15:25