În sfârșit TITULAR!** Mancini îl trece pe Hart pe bancă! Meciul așteptat de Pantilimon cu sufletul la gură

Manchester City a terminat la egalitate, 1-1, meciul din etapa a cincea din Premier League, contra lui Arsenal.

La numai 48 de ore distanță, trupa lui Mancini va întâlni marți pe Aston Villa în Cupa Ligii. Antrenorul italian a recunoscut că este foarte greu să alinieze un prim „11” în care să fie prezenți jucătorii care au evoluat în campionat, astfel că fotbaliști precum Denis Suarez, Abdul Razaq și Luca Scapuzzi sunt așteptați să înceapă partida din primul minut. Nici portarul nu va fi același, titularul de drept Joe Hart urmând să ia loc pe bancă, în timp ce Costel Pantilimon va apăra poarta „cetățenilor”.

Aceeași tactică a fost folosită de Mancini și sezonul trecut, atunci când Pantilimon a apărat în majoritatea meciurilor lui City în Cupa Ligii și Cupa Angliei.

Publicat: 24 09. 2012, 18:55
Actualizat: 24 09. 2012, 19:03