În cădere liberă! Cota lui Tătărușanu s-a prăbușit după plecarea de la Steaua. La cât e cotat acum portarul

Ciprian Tătărușanu nu a debutat încă în Serie A. Portarul român al Fiorentinei a fost rezerva lui Neto în toate cele 10 partide de campionat disputate până acum.

Totuși, antrenorul Vincenzo Montella i-a acordat lui Tătărușanu șansa de a juca în grupele Europa League, iar românul a fost integralist în toate cele patru meciuri ale Fiorentinei. Mai mult, el nu a primit decât un gol, în egalul 1-1 înregistrat pe teren propriu, contra lui PAOK Salonic, în ultima etapă.

Faptul că a jucat foarte puțin în ultima vreme se reflectă și în cota de piață estimată de site-ul german transfermarkt.de. La ultima actualizare, valoare lui Ciprian Tătărușanu a scăzut cu 700 de mii de euro, până la 3 milioane de euro. Aceeași cotă de piață o avea portarul în vârstă de 28 de ani și în septembrie 2013, pe când evolua la Steaua. Atunci când a părăsit Ghencea pentru Serie A, cota de piață a internaționalului român era de 3,7 milioane de euro.

Ciprian Tătărușanu a apărat poarta României în toate cele trei partide din preliminariile pentru Campionatul European din Franța, de peste doi ani.

Publicat: 09 11. 2014, 15:52
Actualizat: 09 11. 2014, 15:53