„Il Luce” a intrat în pâine la Zenit: a adus la echipă un golgheter cu nume în fotbalul mondial. „Am vorbit cu Lucescu și m-a asigurat că va conta pe mine”

Mircea Lucescu a intrat în pâine la Zenit Sankt Petersburg, vineri a condus primul antrenament și a luat și prima măsură ca tehnician al rușilor: l-a readus la echipă pe Aleksandr Kerzhakov.

Instalat pe banca tehnică la finalul lunii mai, „Il Luce” a avut parte de o vacanță scurtă, iar vineri a îmbrăcat treningul, și-a luat cu el fluierul și a condus prima ședință de pregătire ca antrenor al lui Zenit, una la care l-a avut sub comandă și pe Aleksandr Kerzhakov (33 de ani).

Kerzhakov a fost trimis împrumut de Zenit la FC Zurich, în Elveția, unde a evoluat în returul sezonului trecut. După 19 goluri marcate în campionatul din Țara Cantoanelor, vârful de 33 de ani s-a întors la Zenit, unde a luat primul contact cu Lucescu: „Am vorbit cu Mircea Lucescu înaintea antrenamentului. Mi-a spus ce gândește despre echipă, care sunt planurile lui de viitor și m-a asigurat că va conta pe mine”, a spus experimentatul jucător pentru site-ul oficial al lui Zenit.

Venit la Zenit în 2001, Kerzhakov a scris istorie la Sankt Petersburg. A marcat de 161 de ori în cele 368 de meciuri jucate și și-a trecut în palmares 16 trofee, printre care cinci titluri, Cupa UEFA și Supercupa Europei din 2008, an în care Zenit a încasat în schimbul său opt milioane de euro după transferul la Sevilla.

Publicat: 18 06. 2016, 13:56
Actualizat: 18 06. 2016, 14:00