Ianis Hagi, semnal de alarmă! Românul n-a prins niciun minut în victoria lui Rangers cu Livingston

Ianis Hagi, aparitie de milioane alaturi de Messi si Paul Pogba
Vezi galeria foto - 4 poze

UPDATE 22:00: Ianis Hagi a rămas tot meciul pe banca de rezerve, iar Rangers s-a impus cu 1-0, după un gol marcat de Morelos, în minutul 87.

Echipa unde joacă și Ianis Hagi rămâne neînvinsă și are 18 puncte peste marea rivală Celtic.


Ianis Hagi este rezervă la Rangers, care joacă de la ora 20:00 cu Livingston, în campionatul Scoției. Steven Gerrard l-a preferat pe Scott Arfield din primul minut, însă cel mai probabil, Ianis Hagi va fi introdus în repriza secundă. La un pas de titlu în Scoția, Rangers este cu gândul și la dubla cu Slavia Praga, din optimile Europa League.

Ianis Hagi, rezervă în meciul Livingston – Rangers

Echipa de start a lui Rangers: McGregor – Patterson, Goldson, Helander, Barisic – Davis, Kamara, Arfield – Kent, Aribo, Morelos.

Rezerve: McLaughlin, Bassey, Simpson, Hagi, Defoe, Itten, Zungu, Wright, Stewart.

Presa din Scoția se aștepta ca Ianis Hagi să fie titular, mai ales că internaționalul român a participat la conferința de presă organizată de Rangers înaintea meciului cu Livingston.

„Când ești fericit, dai tot ce ai mai bun pe teren. Mă bucur de fotbal aici. Iubesc meciurile cu presiune. Este clar progresul nostru, toți jucătorii au venit cu o mentalitate de învingători, iar spiritul nostru de competitivitate ne-a făcut mai buni, ca grup. Tot staff-ul face o treabă excelentă, toate detaliile, cât de mici, contează și ne ajută să performăm. Suntem toți jucători diferiți în atac, asta ne face o echipă impredictibilă. Suntem foarte diferiți, dar ne înțelegem între noi foarte bine. Într-un sezon, nu poți câștiga doar 3,4,5 la 0, apar și meciuri mai strânse, dar cel mai important lucru sunt cele trei puncte”, a spus Ianis Hagi.

Fiul lui Gică Hagi se va duela cu Nicolae Stanciu pentru un loc în „sferturile” Europa League.

„Rangers este o echipă bună, va fi un test important și dificil pentru noi. Dar este o tragere la sorți care îmi place, e păcat că nu se joacă cu fani în tribune, ar fi fost o atmosferă extraordinară și la noi acasă, și la Glasgow.Abia aștept să joc împotriva lor, va fi o «dublă” interesantă»”, a declarat Nicolae Stanciu, în avionul care a adus Slavia Praga acasă, după duelul câștigat cu 2-0 în deplasarea de la Leicester.

Publicat: 03 03. 2021, 23:14
Actualizat: 04 03. 2021, 18:06