Ianis Hagi, dorit de Fatih Terim la Galatasaray! Când ar putea ajunge internaționalul român la Istanbul

Fatih Terim vrea să îl aducă pe Ianis Hagi la Galatasaray, iar jucătorul nostru ar putea ajunge la Istanbul chiar în această iarnă.

Galatasaray este foarte mulțumită de randamentul pe care îl dau constant Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, astfel că oficialii clubului au pus ochii pe mai mulți jucători români. După Ianis Stoica, Octavian Popescu (ambii FCSB) și Ionuț Radu (Inter Milano), turcii și-l doresc acum și pe Ianis Hagi.

Jucătorul lui Glasgow Rangers ar mai putea juca în campionatul Scoției până în această iarnă, când sunt șanse ca el să ajungă la clubul pentru care tatăl său, Gică Hagi, a scris istorie.

Ianis Hagi, pe lista lui Fatih Terim la Galatasaray

Fatih Terim, antrenorul lui Galatasaray, și-l dorește pe Ianis Hagi, conform anunțului făcut de presa din Turcia. Mijlocașul român a impresionat în ultima perioadă atât în tricoul lui Glasgow Rangers, cât și al echipei naționale a României, astfel că a atras atenția mai multor cluburi importante de pe continent.

Galatasaray îl monitorizează cu atenție pe Ianis Hagi, conform jurnaliștilor publicației turce Fanatik. Acesta ar putea ajunge la clubul din Istanbul chiar în această iarnă, însă turcii nu vor avea o misiune prea ușoară.

Conform aceleiași surse, Ianis Hagi este și în atenția lui Olympique Marseille, din Ligue 1. Jurnalistul Ekrem Konur, specializat pe piața transferurilor, a confirmat această variantă și a menționat că formația din Franța a intrat deja pe fir, astfel că turcii vor trebui să bage mâna în buzunar mai adânc dacă și-l doresc cu adevărat pe fotbalistul lui Glasgow Rangers.

Fatih Terim speră că plecarea lui Steven Gerrard de pe banca formației scoțiene îl va determina pe Ianis Hagi să aleagă o nouă provocare. Scoțienii îl evaluează pe Ianis Hagi la aproximativ 10 milioane de euro, iar Galatasaray ar putea înainta o ofertă oficială chiar în această iarnă.

Publicat: 28 11. 2021, 17:52