Ianis Hagi a luat decizia finală: la ce club va evolua din sezonul viitor

Ianis Hagi a revenit pe teren pentru echipa națională a României la meciul cu Kosovo, iar la finalul partidei a dezvăluit că sunt șanse semnificative să semneze prelungirea contractului cu Rangers.

Ianis Hagi, aproape de prelungirea contractului cu Rangers

În privința mijlocașului în vârstă de 24 de ani au existat numeroase discuții legate de viitorul său și de un posibil transfer la clubul la care tatăl său a scris istorie, Galatasaray.

La finalul partidei cu Kosovo, Ianis Hagi a dezvăluit că discuțiile pe care le-a avut cu oficialii lui Rangers au fost pozitive și ar urma să semneze prelungirea angajamentului cu scoțienii în perioada următoare, după ce se va încheia acțiunea echipei naționale.

„Discuțiile pe care le-am avut și eu, și impresarul meu, imediat cum s-a terminat sezonul, au fost pozitive. Dar cam acolo a rămas, pentru că am avut doar 4-5 zile libere și am venit la echipa națională. Sezonul nu s-a încheiat pentru mine.

Când semnezi, după un an de accidentare, prelungirea cu Rangers înseamnă ai făcut ceva bine. Sunt fericit că am reușit să-mi prelungesc contractul cu un așa club imens în Europa. Sperăm ca la anul să câștigăm trofee”, a declarat Ianis Hagi.

  • 5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.com

  • 24 de selecții și 2 goluri are mijlocașul la prima reprezentativă a României

Ianis Hagi: „Nu mergem în Elveția doar să ne prezentăm”

Deși România nu a arătat foarte bine în Kosovo, Ianis Hagi este optimist înaintea celui mai dificil meci, cel puțin pe hârtie, din această campanie preliminară pentru Campionatul European din 2024, deplasarea în Elveția.

Fotbalistul lui Rangers consideră că prima reprezentativă a țării noastre trebuie să joace cu gândul la victorie meciul de la Lucerna de luni seară, care va fi arbitrat de Daniele Orsato, informație dezvăluită de ProSport.

Sunt mândru de ce am realizat după o accidentare de un an. A fost un obiectiv pentru revenire să mă întorc la națională. Nu mi-a fost teamă de teren. Sunt situații și situații, trebuie să te adaptezi. Noi asta am făcut. A trebuit să schimbăm tactica.

Nu o să dau din casă ce am comunicat, dar contează tactica la acest nivel european. Mai avem un meci cu Elveția, ideal ar fi să luăm trei puncte. Fiecare meci e important și nu mergem în Elveția doar să ne prezentăm. Nu mergem acolo să scoatem un egal, cel puțin eu așa cred”, a spus Hagi, după meciul cu Kosovo.

Publicat: 17 06. 2023, 10:04
Actualizat: 17 06. 2023, 10:07