Harta țărilor care plătesc cel mai bine românii: de ce și-a luat Anglia țeapa maximă la nivel mondial cu fotbaliștii noștri și cum a ajuns Austria să nu dea nici măcar un cent pe noi! EXCLUSIV

Cât sunt dispuse să plătească, realmente, cluburile din străinătate pe jucători români? Există o tendință clară care să evidențieze deschiderea anumitor campionate față de tricolori și încrederea anumitor culturi fotbalistice în potențialul nostru? În ce zonă a lumii „prindem” cel mai des? Care e harta țărilor care plătesc cel mai bine românii?

Sunt întrebări care astăzi își găsesc răspunsul la capătul unei analize realizate în premieră de ProSport, cu concluzii în exclusivitate care conturează un tablou captivant și o radiografie tranșantă privind atractivitatea pe care o au produsele fotbalului nostru pe piața „de-afară”.

Firește, tradiția pe termen lung a transferurilor, disponibilitatea de plată și puterea financiară a unor ligi, impactul anterior al anumitor jucători români în diferite campionate sau influența impresarilor pe anumite piețe, toate au o influență mai mică sau mai mare asupra imaginii de ansamblu. Surprizele sunt mari și ierarhiile deschid o polemică interesantă!

Doar 30 de țări au scos bani pentru fotbaliști români în ultimul deceniu

Analiza noastră a acoperit toate transferurile de jucători români realizate de cluburi din străinătate în ultimul deceniu, începând cu sezonul 2015/2016 inclusiv și terminând cu sezonul în curs de desfășurare, 2024/2025. Este vorba, așadar, de sume de bani plătite atât pentru transferuri definitive, cât și pentru împrumuturi de jucători, și care vizează mutări din Superliga spre alte ligi dar și transferuri de jucători dintr-o ligă străină spre o altă ligă străină.

Sunt 30 de țări ale căror cluburi au scos măcar un euro din cont pentru semnarea unui jucător român și începem parcurgerea lor în ordinea inversă a ierarhiei furnizate de totalul investit în ultimul deceniu.

În prima categorie avem 10 țări, fiecare cu sub 2 milioane de euro plătite. Transferuri cumva „accidentale” ori pe sume infime, dar faptul că aici regăsim campionate bune precum cele din Portugalia ori Elveția, dar și primele ligi din Grecia sau Ucraina, ar trebui să ne pună pe gânduri! Iată lista și sumele în milioane de euro:

  • Kazahstan – 1,65 (L1), Coreea de Sud – 1,35 (L1+L2), Portugalia – 1,32 (L1), Grecia – 1,25 (L1), Bulgaria – 1,1 (L1)
  • Croația – 1,05 (L1), Danemarca – 0,5 (L2), Elveția – 0,45 (L1), Ucraina – 0,2 (L1), Slovenia – 0,2 (L1)

Avem mulți fotbaliști în Ungaria sau Cipru, dar plecați pe mai nimic

În următoarea categorie avem 11 țări, fiecare investind undeva între 2 și 10 milioane de euro pentru transferuri de jucători români în ultimul deceniu.

Faptul că aici regăsim Ligue 1 și Bundesliga, două din campionatele Big 5 ale lumii, e grăitor despre cât de bine sunt cotați și ce „trecere” au tricolorii pe aceste piețe de maximă performanță. Surprinde și prezența unor țări cu putere financiară importantă în fotbal, precum China, Qatar sau Emiratele Arabe Unite, care au plătit, dar destul de puțin pentru ai noștri!

  • Franța – 9,5 (L1+L2), China – 6,9 (L1+L2), Rusia – 6,53 (L1), Qatar – 5,7 (L1), Polonia – 4,32 (L1)
  • EAU – 3,58 (L1), Scoția – 3,5 (L1), Germania – 3,015 (L1+L2), Cipru – 2,8 (L1), Israel – 2,1 (L1), Ungaria – 2,02 (L1)

Cei 4.000.000 euro plătiți de Nice pentru Rareș Ilie în 2022 reprezintă cea mai mare sumă plătită de un club de Ligue 1 pe un fotbalist român în ultimul deceniu. Iar Rareș e departe de a fi confirmat la Nice, fiind deja la la treilea împrumut acum!

Serie A, salvarea noastră! Drăgușin, Stanciu sau Mitriță explică topul

Rămân 9 țări în categoria celor mai bune „plătitoare” când vine vorba de fotbaliști români. Diferența între lider și celelalte țări este uriașă, semn că Il Calcio ne ține în viață la un nivel bun pe piața mondială, iar Turcia rămâne un partener tradițional cumva:

  1. Italia – 97,75 (L1+L2+L3)
  2. Anglia – 42 (L1+L2)
  3. Belgia – 29 (L1)
  4. Turcia – 20,6 (L1+L2)
  5. Arabia Saudită – 19,44 (L1)
  6. Cehia – 14,05 (L1)
  7. Olanda – 12,85 (L1)
  8. SUA – 12,28 (MLS)
  9. Spania – 10,85 (L1+L2)

Câteva observații importante. Mutarea lui Radu Drăgușin de la Genoa la Tottenham anul trecut a însemnat 25.000.000 de euro, așadar fără transferul stoperului, cumva „accidental” în contextul fluxului nostru spre Anglia, valoarea din ierarhie în dreptul britanicilor aproape s-ar înjumătăți.

Situație similară în cazul Nicolae Stanciu, pentru care Sparta și Slavia Praga au plătit, împreună, 7,75 milioane euro, către Anderlecht, respectiv Al Ahli: fără aceste sume, Cehia ar ieși din fruntea topului!

Și mai dramatică ar fi scăderea pentru SUA, dacă eliminăm mutarea lui Alex Mitriță la New York City FC în 2019, una 8 milioane euro, adică 65% din totalul investițiilor americane în români!

Austria nu dă nici măcar un cent pe noi!

Sunt multe țări interesante ale căror cluburi n-au cheltuit nici măcar un cent pe transferuri de fotbaliști români în ultimul deceniu! În ordinea clasamentului coeficienților UEFA, la nivel european primele ar fi Norvegia, Austria, Suedia, Serbia, Slovacia, Azerbaidjan.

Dacă la capitolul țărilor scandinave nu avem oricum, în mod tradițional, să spunem, o reprezentare importantă, și nici în Serbia, deși suntem vecini, pentru că fotbalul lor e axat pe producție proprie și piață de export, surprinde prezența Austriei în această listă, dar și a Azerbaidjanului, țară cu un fotbal în care am tot avut reprezentanți mai mereu în ultimii ani. Dar, fără să se plătească pe transferul lor!

Fotbalul din Japonia, cu o valoare importantă și o putere financiară considerabilă cel puțin în context asiatic, este de asemenea „absent la plată”. La fel cum nu regăsim cele mai bune ligi din Africa, primele eșaloane din Egipt sau Maroc.

De ce și-a luat Anglia țeapa maximă cu fotbaliștii noștri

Bun, acum știm cât și cum a cheltuit fiecare țară pentru jucători români în ultimii 10 ani, avem o hartă care sigur aprinde dezbateri, dar au meritat, strict din punct de vedere financiar, investițiile în fotbaliștii noștri? Ce țări sunt pe plus și are au rămas pe un minus adânc în balanța tricolorilor?

Iată top 10 al pierderilor când vine vorba de români, în milioane de euro! Practic, diferența dintre sumele plătite pentru jucătorii noștri și sumele încasate din transferul românilor spre alte țări:

  1. Anglia – 31,72
  2. Arabia Saudită – 15,44
  3. Turcia – 14,65
  4. SUA – 11,78
  5. Italia – 7,42
  6. Franța – 7,4
  7. Belgia – 5,65
  8. Qatar – 4,7
  9. Rusia – 4,08
  10. EAU – 3,58

Anglia putem spune că și-a luat țeapa maximă. Brighton a plătit 6.000.000 euro pe Florin Andone, ulterior lăsat să plece gratis. Același club, 2.900.000 euro pentru Tudor Băluță, fără impact sportiv, tot gratis plecat. Brighton, pentru Mazilu, 3.000.000 de euro, greu de imaginat că își vor scoate curând investiția! În vreme ce Reading a plătit 7.500.000 euro pe Pușcaș, ca să îl vândă la Genoa cu doar 2.500.000 euro!  Situația s-ar putea schimba în eventualitatea în care Tottenham îl va vinde pe Radu Drăgușin, fotbalist tânăr și bine cotat.

Lipsește din top Spania, deși la nivel de La Liga sunt pe minus cu 8.500.000 euro când vine vorba de români. De ce? Același Florin Andone e răspunsul! Segunda Division e pe plus 10.350.000 euro prin el, după ce Cordoba a încasat de la La Coruna 5.700.000 euro pe român, apoi La Coruna alți 6.000.000 euro, amintiți mai sus, de la Brighton!

Publicat: 09 04. 2025, 19:04