Hagi, criticat dur în Turcia:** „A fost o dezamăgire totală!”

Fostul președinte al clubului Galatasaray, Adnan Polat, a
declarat într-un interviu acordat cotidianului Akșam că antrenorul
Gheorghe Hagi „a fost o dezamăgire totală” la conducerea tehnică a
echipei din Istanbul.

Polat a vorbit despre toți antrenorii care au venit la Galatasaray
pe durata mandatului său de președinte (martie 2008 – mai
2011).

„Michael Skibbe era foarte bun. Dar aici nu a mers cu el.
Apoi a plecat în Germania și nu a reușit nici acolo. Lui Frank
Rijkaard i-am spus: «Renunță la sistemul 4-4-3. Aici nu este ca în
restul Europei. În Europa atacanții scot mingi din apărare. Ține
partea de mijloc aglomerată». Nu m-a ascultat. Hagi a fost o
dezamăgire totală. Iar în privința lui Misimovici a greșit. De
exemplu și Rijkaard a spus despre Keita: «Eu nu iau în echipă pe
cineva care trădează». Însă era un jucător bun”
, a spus
Adnan Polat.

Gheorghe Hagi a ocupat funcția de antrenor principal al echipei
Galatasaray timp de cinci luni, în sezonul 2010/2011, acesta fiind
al doilea său mandat la conducerea tehnică a formației din
Istanbul. Pe parcursul sezonului recent încheiat, internaționalul
bosniac Zvjezdan Misimovici l-a criticat pe Hagi, care l-a exclus
din lot pentru indisciplină, spunând că este un mincinos și că nu
i-a spus în față de ce l-a sancționat.

Zvjezdan Misimovici a fost exclus din lotul echipei Galatasaray, în
toamna anului trecut, la scurt timp după ce Hagi l-a avertizat pe
bosniac la un antrenament spunând că nu tolerează indisciplina.
Misimovici joacă în prezent la Dinamo Moscova.

Sursa: Mediafax

Publicat: 10 06. 2011, 14:03
Actualizat: 10 06. 2011, 14:04