Gheorghe Hagi a anunțat când revine Ianis Hagi pe teren, în tricoul lui Rangers: „Are un staff de cel mai înalt nivel!”

Gheorghe Hagi, directorul tehnic al echipei Farul Constanța, a vorbit despre situația fiului său, Ianis Hagi, jucătorul în vârstă de 23 de ani al lui Rangers.

După ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, la începutul acestui an, Ianis Hagi a început recuperarea și trage tare să revină cât mai repede pe teren.

Gheorghe Hagi a dezvăluit că fotbalistul va pleca în vacanță cu familia, iar în aproximativ trei sau patru luni va reveni pe terenul de fotbal.

Gheorghe Hagi a anunțat când revine Ianis Hagi pe teren, în tricoul lui Rangers

Gheorghe Hagi a asigurat că Ianis Hagi beneficiază de cele mai bune condiții de recuperare și este motivat să revină cât mai repede pe teren.

„Ianis e foarte bine, am fost la finală (n.r. Rangers – Eintracht Frankfurt, în finala Europa League), am fost să îl văd, să stau cu el. Acum vom sta mai mult, că vine în vacanță cu noi. A făcut 50% din ce trebuia să facă, mai are 50% ca să fie cum a fost înainte sau poate chiar mai bun. E pe drumul bun, muncește. Trei-patru luni mai durează. Acum o să înceapă să iasă afară, să alerge. E bine, are un staff de cel mai înalt nivel. O să treacă peste acest moment dificil”, a spus Gheorghe Hagi, potrivit Digi Sport.

Cum a trăit Ianis Hagi accidentarea suferită

„Eram într-o poziție bună de a marca, credeam că o să ajung primul la minge, dar nu am reușit. Eram aproape să o lovesc când apărătorul a reușit să ajungă la minge înaintea mea și atunci am lovit piciorul lui. Nu îmi mai simțeam genunchiul… devin sentimental, scuze. Ce ciudat, niciodată nu mi se întâmplă.

A fost o lovitură puternică, am căzut și mă țineam de genunchi. Știam că a fost o lovitură puternică pentru că s-a simțit similar cu ceea ce s-a întâmplat în vară cu glezna. Doctorii au venit și mi-au verificat genunchiul.

Am reușit să mă ridic și să merg pentru a vedea dacă mă pot întoarce pe teren. Inițial genunchiul nu mă durea, nu îl simțeam deoarece lovitura a fost foarte puternică, dar după aproximativ un minut am început să-mi simt genunchiul și piciorul din nou.

Aveam speranțe, dar se simțea ceva ciudat pe partea laterală a genunchiul și era destul de dureros, așa că am decis să nu pun presiune și să fiu înlocuit. Acela a fost momentul în care am realizat că asta nu mi s-a mai întâmplat până acum și se simțea ciudat.

Se simțea destul de dureros, dar cred că cea mai grea parte din toată accidentarea a fost să nu știu ce am până când Andy Williams mi-a spus exact ce era în neregulă cu genunchiul meu”, a povestit Ianis Hagi, pe rețelele sociale.

Publicat: 26 05. 2022, 08:41