FOTO | Chiricheș, gata de duelul cu Arsenal din Europa League! Mesajul postat de fundașul român pe rețelele de socializare

Vlad Chiricheș (29 de ani) a fost integralist în echipa lui Napoli în partida de pe terenul celor de la Chievo, scor 3-1, după ce s-a accidentat în meciul de Europa League cu Salzburg și a fost indisponibil chiar și pentru „dubla” echipei naționale cu Suedia (1-2) și Insulele Feore (4-1).

Acum, fundașul se concentrează pe partida de joi, din Europa League, împotriva celor de la Arsenal. Acesta a postat pe Instagram un mesaj alături de o poză de la antrenament: „Înapoi pe teren. Suntem pregătiți pentru joi, noi credem”, a fost mesajul cu care Chiricheș i-a „îmbărbătat” pe fanii napoletani înainte de duelul cu formația londoneză, care pleacă cu avantajul rezultatului de 2-0 din tur.

Partida cu Chievo a fost a patra pentru Chiricheș în tricoul celor de la Napoli în acest sezon, în toate competițiile. Acesta a mai bifat două în Europa League, respectiv una în Serie A, împotriva celor de la Sassuolo, scor 1-1.

4,5 milioane de euro este cota de piață a lui Vlad Chiricheș, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

 

Publicat: 17 04. 2019, 11:37
Actualizat: 17 04. 2019, 11:38