Fotbalistul român care l-a dat pe spate pe Ianis Hagi: „E muncitor și ambițios. Mă așteptam să ‘explodeze'”. Fiul „Regelui” are doar cuvinte frumoase: „Știu că într-o zi vrea să ajungă la următorul nivel”

Răzvan Marin (21 de ani) traversează cea mai bună perioadă a carierei, a câștigat primul trofeu în Belgia, Cupa cu Standard Liege, iar Ianis Hagi (19 ani) vorbește la superlativ despre cel care i-a fost coleg la Viitorul.

Ianis și fiul lui Petre Marin au schimbat multe pase la mijlocul terenului în perioada în care Gică Hagi i-a forțat pe amândoi la vârste fragede, au devenit doi dintre cei mai promițători tineri fotbaliști români ai momentului, iar mijlocașul lui Standard Liege a fost primul care a ajuns cu adevărat în lumina reflectoarelor. Considerat unul dintre cei mai buni fotbaliști ai echipei belgiene, Marin nu i-a impresionat doar pe fanii lui Standard și pe ziariștii din Belgia, ci și pe Ianis, care se aștepta ca fostul coechipier să aibă succes în afara României: „Țin să-l felicit pe această cale, a câștigat primul lui trofeu în Belgia, sper să câștige de acum cât mai multe trofee. Chiar merită, este un băiat muncitor și ambițios. Oricum, mă așteptam să explodeze în acest fel. Știu că asta și-a dorit mereu, vrea să își ajute cât mai mult echipa, pune foarte mult suflet. Vrea să dea cât mai multe pase de gol, vrea să marcheze, iar într-o bună zi știu că vrea să ajungă la următorul nivel”, a transmis Ianis, citat de Telekom Sport.

Publicat: 19 03. 2018, 19:08
Actualizat: 19 03. 2018, 19:09