Florin Niță s-a umplut de bani! I-a „dovedit” pe arabi la FIFA și suma generoasă i-a fost virată în cont

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Niță a dat o lovitură importantă și s-a umplut de bani. Experimentatul portar i-a „dovedit” pe arabi la FIFA, iar suma generoasă i-a fost virată în cont.

Ajuns la vârsta de 38 de ani, Florin Niță, cel care a apărat poarta României la Campionatul European din 2024, este liber de contract după ce și-a încheiat înțelegerea cu Damac.

Câți bani a luat Florin Niță de la arabi

În sezonul 2024-2025, Florin Niță a evoluat pentru formația saudită Damac, iar contract lui a ajuns la final în vara acestui an. Astfel, cele două părți au ales să meargă pe drumuri diferite și să nu prelungească înțelegerea. Astfel, portarul în vârstă de 38 de ani a rămas liber de contract, dar a reușit să dea o lovitură importantă.

Conform informațiilor oferite de jurnaliștii de la fanatik.ro, se pare că, după problemele financiare pe care le-a întâmpinat la fosta echipă, Damac, Florin Niță și-a luat ultimele patru salarii restate la FIFA. Vorbim astfel despre suma de 260.000 de dolari.

Florin Niță nu se gândește la retragere

Chiar dacă a ajuns la vârsta de 38 de ani, Florin Niță nu se gândește la retragerea din fotbal. Astfel, sursa menționată anterior mai notează că experimentatul portar nu duce lipsă de oferte în această perioadă, fiind în vizorul mai multor cluburi din străinătate, care sunt interesate de serviciile lui. Totodată, cel care a apărat poarta echipei naționale a României la Campionatul European din 2025 ar avea mai multe oferte și din Superliga. Astfel, se pare că Florin Niță va decide, în viitorul apropiat, cu ce echipă va semna următorul contract.

Una dintre echipele din competiția internă care s-a interesat de serviciile lui Florin Niță este Dinamo București. Cu toate acestea, „câinii” au întâmpinat o problemă în încercarea de a-l convinge pe experimentatul portar să semneze cu gruparea din „Ștefan cel Mare”. Salariul fotbalistului este unul pe care Dinamo nu și-l poate permite, a declarat Andrei Nicolescu. De menționat este că, la Damac, Florin Niță încasa un salariu anual de 800.000 de euro.

„Cred că orice club și l-ar dori, datorită profesionalismului de care dă dovadă. Este o discuție foarte complicată acolo și cred că este imposibil pentru că de acolo unde este, un club din România nu își poate permite să cumpere”, spunea Andrei Nicolescu, în vara acestui an, despre posibilitatea ca Florin Niță să ajungă la Dinamo București.

Publicat: 16 10. 2025, 16:26