Florin Niță a făcut anunțul decisiv în privința viitorului său: „Aștept un semn! Mă simt într-o formă bună și asta vreau.” Ce spune portarul despre o revenire la FCSB

Florin Niță (35 de ani) este pe lista neagră la Sparta Praga, iar în această vară portarul titular al echipei naționale ar putea părăsi formația pentru care evoluează din ianuarie 2018.

Aflat și pe lista celor de la CFR Cluj, fotbalistul a recunoscut existența tratativelor cu oficialii campioanei României, însă a explicat că a refuzat oferta primită deoarece își dorește să continue afară.

Pentru moment, Niță se antrenează în continuare cu gruparea cehă și a dezvăluit că este apt de joc, dacă se va apela la serviciile lui, însă nu a prins nici măcar banca de rezerve în primele 4 jocuri oficiale disputate de Sparta Praga în acest debut de sezon.

Florin Niță a făcut anunțul decisiv în privința viitorului său: „Aștept un semn! Mă simt într-o formă bună și asta vreau”. Ce spune portarul despre o revenire la FCSB

Cât despre o posibilă revenire la FCSB, clubul la care s-a consacrat și pentru care a evoluat în perioada 2013-2018, goalkeeperul nu a dorit să discute despre acest subiect, deoarece nu ar fi existat vreo negociere între cele două părți în această vară.

„Mă pregătesc cât pot de bine la fiecare antrenament. Iar în viitorul apropiat sper și îmi doresc să joc. Singurul semn pe care îl am deocamdată este că trebuie să mă pregătesc indiferent de condiții. Sunt jucătorul celor de la Sparta. Nu am plecat nicăieri. Aștept un semn, să se apeleze la serviciile mele.

Tot ce fac, pentru mine sau pentru echipă, o fac cu inima și mă dedic 100%. Cred că lumea vede asta și apreciază. Probabil din acest motiv lumea mă admiră. Despre FCSB nu pot deschide subiectul pentru că nu a existat o negociere. Iar despre CFR, e adevărat. Am discutat, am negociat, le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine și mi-au oferit acel contract. Dar eu cred că nu e momentul să mă întorc în tară acum. Mă simt într-o formă bună și vreau să continui afară”, a precizat Florin Niță, conform GSP.

  • 850.000 de euro este cota de piață a lui Florin Niță, potrivit Transfermarkt.com

  • 110 meciuri a adunat portarul în tricoul Spartei Praga, dintre care 41 fără gol primit

Publicat: 09 08. 2022, 14:56
Actualizat: 09 08. 2022, 14:57