Florin Motroc continuă aventura în Arabia Saudită:** „Am susținere totală din partea clubului”

Aventura lui Florin Motroc în campionatul Arabiei Saudite continuă și în sezonul 2011-2012. După ce anul trecut, fostul rapidist a făcut minuni la Al Taawon, încheind ediția pe poziția a șaptea, echipa a șchiopătat în debutul noului sezon, aflându-se pe locul 12 după 14 etape.

„Am avut un program foarte greu și față de anul trecut când am mai luat ceva puncte cu echipele puternice, anul acesta nu am reușit până acum nimic! Cu Ahli am condus în deplasare cu 2-1, am pierdut cu 4-2. La Shabab am pierdut cu 1-0, deși am avut 11 m nu ni s-a acordat! Diferența e mică, de trei puncte până la locul cinci, important e să luăm puncte din meciurile care au mai rămas”, explică Motroc.

Șeicii i-au oferit însă fostului rapidst gir de încredere: „Am susținere totală din partea clubului, echipa joacă, însă e greu să repeți anumite performanțe cu o echipă micuță când pierzi și o serie de jucători. Schimbi profesioniștii în vară, trebuie să o iei de la capăt și fără bani, clubul având ceva probleme financiare. Federația saudită a întârziat plata drepturilor de anul trecut către club. Așteptăm să ne intre și banii, odată cu asta să reușim să câștigăm” a explicat fostul mijlocaș din Giulești.

La Al Taawon a sosit și un alt român, Grigore Sichitiu, care va fi manager la Academia de Fotbal a clubului, scopul său fiind căutarea unor jucători de perspectivă pentru echipă. Sichitiu este considerat un bun cunoscător al fotbalului din Orient.

Publicat: 14 11. 2011, 22:53
Actualizat: 14 11. 2011, 23:13