Florescu:** „România are prioritate”

Mijlocașul lui FC Midtjylland, George Florescu (foto) spune că
România are prioritate pentru el, dar că nu va aștepta la nesfârșit
ocazia de a evolua pentru tricolori.
Titular la echipa daneză FC Midtjylland, George Florescu se anunță
a fi una dintre noutățile lui Răzvan Lucescu la amicalul pe care
România îl va disputa pe 3 martie, cu Israel. Mijlocaș central,
Florescu l-a impresionat pe Lucescu junior prin disciplina sa, însă
ar putea să nu evolueze niciodată pentru România dacă nu va fi
convocat la următoarea acțiune a echipei naționale.

Asta pentru că e dorit și de selecționerul Moldovei, Gabi
Balint, care vrea să profite de dorința jucătorului de a evolua cât
mai repede pentru o națională, dar și de faptul că acesta se va
căsători în curând cu o moldoveancă. „Faptul că George se va însura
cu o moldoveancă ne-ar ajuta să obținem cetățenia foarte repede.
Apoi, are 25 de ani deja și n-a fost chemat să joace pentru
România, astfel că dacă vrea să apară și într-o echipă națională,
Moldova e o oportunitate pentru el”, ne-a explicat Balint.

„Dacă
Răzvan nu mă convoacă, aleg Moldova”

Contactat de ProSport, Florescu spune că e la curent cu interesul
Moldovei, dar are priorități clare. „Eu sunt hotărât, România are
prioritate. M-am născut în România, am evoluat pentru naționalele
de juniori și tineret. Până acum, din România nu m-a băgat nimeni
în seamă până la venirea lui Răzvan Lucescu. Aș fi cel mai fericit
dacă aș fi convocat pentru meciul cu Israel”, spune mijlocașul,
care ia totuși în calcul și varianta Moldova.

„În cazul în care nu voi fi convocat, mă voi gândi serios și la
propunerea lui Gabi. Am 25 de ani și viața de fotbalist nu e lungă.
Sunt sigur că meciurile jucate pentru o echipă națională mă vor
ajuta foarte mult”, a mai spus jucătorul lui FC Midtjylland.

Publicat: 10 02. 2010, 09:56
Actualizat: 10 02. 2010, 11:48