Fiorentina îl dă în judecată pe Mutu, Cesena îl vrea doar „liber”!** Vezi noua echipă care îl cere pe Briliant

Ruptura dintre Mutu și Fiorentina este inevitabilă, iar
italienii au început deja să caute soluții la ieșirea din criză a
atacantului, dar și posibile rezolvări ale conflictului. Gazzetta
dello sport notează că șefii viola vor să îl dea în judecată pe
Mutu în instanțele sportive, dar și în cele civile. După Cesena,
care îl vrea ca jucător liber, încă o echipă a intrat în cursa
pentru Briliant: Bologna!

„Fiorentina va încerca să îi reducă salariul, dar și să îl
dea în judecată în instanțele sportive și civile”,
scrie
Gazzetta dello sport care subliniază că varianta renunțării gratis
la jucător este puțin probabilă.

Italienii încep să se bata pentru Mutu, deși ofertele nu au curs
până acum. Sky Sport anunță că
Bologna a intrat în cursa pentru român.

„Bologna îl vrea pe Mutu dacă va veni liber de
contract
„, spun cei de la Sky Sport. Giani Morandi este
președintele de onoare al Bolognei

Președintele Cesenei:
„Mutu ne interesează doar gratis”


„Am vorbit cu Becali și i-am spus că Mutu ne interesează doar dacă
vine gratis. Cu Fiorentina încă nu am vorbit, din respect pentru
club. Această afacere se va realiza doar în cazul în care nu ne va
costa nici un euro
„, a spus Minotti.

„Fiorentina-Mutu: E război! Încă o nebunie. Cu siguranță
ultima în tricoul viola. Semnează Adrian Mutu. Fotbalistul român nu
s-a prezentat la antrenamentul premergător meciului cu Bologna,
deși ședința de pregătire a fost urmărită de șefii Fiorentinei,
președintele Andrea Della Vale, vicele Mario Cognigni și directorul
sportiv Pantaleo Corvino”
, scrie Gazzetta dello
sport

„Ruptura răsunătoare. Mutu a părăsit furios antrenamentul
dinaintea meciului cu Bologna iar clubul a răspuns printr-un
comunicat dur”
, scrie Corrier dello sport

„Mutu-Fiorentina, ruptură bruscă. Pleacă la Cesena.
Evoluție spectaculoasă în cazul Mutu. Jucătorul român a părăsit
furios o ședință de antrenament și a rupt relațiile cu
Fiorentina”
, notează Tuttosport

„Fiorentina va lua măsuri împotriva lui Mutu”
, scrie și
goal.com

Publicat: 06 01. 2011, 10:43
Actualizat: 06 01. 2011, 11:14