Dorinel Munteanu nu face nuntă după victoria cu Anji:** „Mai am zece finale pentru evitarea retrogradării”

Mordovia joacă duminica viitoare cu Zenit Sankt Petersburg, locul trei în acest sezon în prima ligă rusă

Dorinel Munteanu (foto) a debutat excelent pe banca Mordoviei Saransk, cu o victorie în fața ocupantei locului secund, Anji Mahacikala. Victoria Mordoviei, care a urcat de pe ultimul loc pentru prima dată în ultimele cinci luni a surprins presa rusă, care l-a lăudat pe antrenorul român de 44 de ani. Totuși, Munteanu rămâne cu picioarele pe pământ și consideră că echipa sa mai are de jucat alte zece finale.

Felicitări, domnule Munteanu. Vă așteptați să începeți atât de bine campionatul, împotriva unui adversar atât de puternic?
Cu siguranță, Anji e un adversar foarte puternic. O victorie e excelentă pentru că ne ajută foarte mult în lupta de la retrogradare. Noi mai avem de jucat încă zece finale pentru a ne îndeplini obiectivul. Nu este ușor, dar sperăm să ne salvăm de la retrogradare.

V-ați temut de vreun adversar? Cum e o întâlnire cu Eto’o?
Nu m-am gândit doar la Eto’o. Anji are jucători foarte buni. Gândiți-vă doar că la Anji joacă Jirkov, Diarra sau Boussoufa. Toți sunt jucători foarte experimentați și foarte valoroși. Mă bucur că echipa mea a câștigat și că am produs o asemenea surpriză.

Antrenor la Anji e Guus Hiddink. Ați vorbit după meci?
Ne-am întâlnit foarte puțin, dar nu era locul pentru o discuție privată. Nu am vorbit, dar știu că este un antrenor foarte mare.

După meciul cu Anji urmează alt gigant al Rusiei, Zenit. Sperați la un rezultat pozitiv?
Nu-mi fac iluzii pentru un rezultat mare, dar sper să ne întoarcem cu cel puțin cu un punct. Zenit are un meci important joi cu Basel, în returul optimilor Europa League și se vor concentra pe acest meci în această săptămână. Acum important e jocul, nu rezultatele. Trebuie să jucăm din ce în ce mai bine, iar rezultatele vor veni.

Credeți că Mordovia poate scăpa de retrogradare?
Cu siguranță! Trebuie să crezi în obiectivul pe care ți-l propui pentru a reuși să îl îndeplinești. Totul depinde de băieți. Deja nu mai există loc de greșeală și e important să nu facem pași greșiți.

Cu ce e diferit campionatul rus față de cel din Liga I?
Am jucat doar un meci aici și e destul de greu de comparat nivelul celor două ligi. Dar în Rusia lupta e mult mai aprigă, iar echipele sunt foarte, foarte puternice.

UCRAINA
Allegri, înlocuitorul lui Lucescu?

Tehnicianul lui AC Milan, Massimiliano Allegri (45 de ani, foto) este principalul favorit pentru a-l înlocui din vară pe Mircea Lucescu la Șahtior Donețk. Conform cotidianului „Corierre dello Sport”, Allegri a fost ofertat de Rinat Ahmetov, care i-a oferit un salariu șase milioane de euro pe an. Contractul lui Lucescu se încheie în această vară.

SPANIA
Mourinho, ca și plecat de la Real

Postul de radio „Cadena SER” a anunțat ieri că Jose Mourinho nu va mai rămâne pe banca madrilenilor după finalul acestui sezon. Conform jurnaliștilor spanioli, tehnicianul portughez a semnat deja o hârtie prin care a renunțat la postul său în urmă cu două luni și va pleca de la Real indiferent dacă va câștiga Cupa Spaniei și Liga Campionilor.

Publicat: 12 03. 2013, 08:27
Actualizat: 12 03. 2013, 08:28