Dennis Man primește o lovitură teribilă de la justiție! Trebuie să plătească 350.000 de euro fostului impresar Anamaria Prodan

Dennis Man, extrema dreapta în vârstă de 25 de ani de la Parma, a pierdut procesul cu impresarul Anamaria Prodan și este bun de plată.

Dennis Man primește o lovitură teribilă de la justiție! Trebuie să plătească 350.000 de euro fostului impresar Anamaria Prodan

În ianuarie 2021, Dennis Man a fost transferat la Parma, de la FCSB, contra sumei de 13 milioane de euro. La acel moment, impresarul l-a dat în judecată pentru că fotbalistul a denunţat unilateral contractul de reprezentare.

În primă instanță, justiția i-a dat dreptate impresarului, iar dacă decizia se va definitiva, atunci Dennis Man ar trebui să îi plătească acesteia suma de 350 de mii de euro la care se adaugă cheltuielile de judecată estimate la aproximativ 30 de mii de euro. Jucătorul de la Parma are dreptul să facă recurs la Curtea de Apel.

Agentul de jucători consideră normală această decizie a instanței atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere moral.

„Am aflat şi eu acum de la avocatul meu. Este ceva firesc. Într-o ţară normală, un contract trebuie agreat şi respectat de comun acord. În caz contrar, dacă lucrurile nu erau aşa, după atât de mult timp se instala, cu siguranţă, haosul.

Contractul semnat, discutat, agreat de comun acord se respectă până la capăt. Eu cred că există un Dumnezeu acolo Sus, care ne vede pe toţi, şi când nu eşti corect cu viaţa, vine şi data când trebuie să plăteşti”, a spus impresarul, potrivit Fanatik.

Fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf a dat de înțeles că nu are de gând să ierte vreun jucător care procedează precum Dennis Man. Aceasta spunea că va lupta pentru fiecare leu care i se cuvine.

„Voi face același lucru în cazul tuturor jucătorilor care sunt sub contract cu mine și vor rupe unilateral înțelegerile pe care le avem. Voi deschide procese, voi cere să fie respectate contractele. Poate au bani jucătorii și nu știu ce să facă cu ei”, spunea impresarul la acea vreme.

Cotat la 3.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Dennis Man a jucat opt meciuri pentru Parma în acest sezon din Serie B, reușind să înscrie și cinci goluri în liga secundă italiană.

Doar jumătate de sezon a apucat să joace Dennis Man în Serie A, bifând 14 apariții și două goluri. Acum, românul se află la cel de-al treilea sezon în Serie B, alături de Parma, și a adunat 14 goluri marcate în liga secundă din Italia, în cele 64 de meciuri jucate până acum.

Publicat: 03 11. 2023, 17:23
Actualizat: 03 11. 2023, 17:26