Dennis Man, invizibil la PSV. Olandezii au fost surprinși neplăcut de român!
Dennis Man a fost invizibil în derby-ul pe care PSV l-a câștigat, scor 3-2, în fața celor de la Feyenoord, iar jurnaliștii olandezi au observat că românul nu a fost în cea mai bună formă.
Titularizat și de această dată, „tricolorul” nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, care erau destul de mari, având în vedere evoluția bună pe care a avut-o în fața celor de la Napoli, în partida pe care PSV a câștigat-o cu scorul de 6-2.
Ce scriu olandezii despre Dennis Man
Dennis Man a reușit să își câștige locul de titular la PSV. Astfel, acesta a făcut parte din primul 11 aliniat pentru derby-ul cu Feyenoord, pe care echipa lui l-a câștigat cu scorul de 3-2. După seara magică pe care a avut-o în UEFA Champions League, când PSV s-a impus în fața italienilor de la Napoli, scor 6-2, iar Dennis Man a fost ales „omul meciului”, „tricolorul” nu a mai reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.
Internaționalul român nu a reușit să contribuie la vreuna dintre reușitele lui Saibari, cel care a marcat toate cele trei goluri ale celor de la PSV. Astfel, Dennis Man a fost schimbat în minutul 70, în locul lui fiind introdus în teren Bajraktarevic. Astfel, presa olandeză a remarcat o scădere evidentă față de seara magică din UEFA Champions League contra campioanei Italiei, Napoli.
„O prestație oarecum lipsită de strălucire din partea lui Man, care nu a putut continua seara de vis contra lui Napoli. Românul nu a fost deloc în joc și rar a găsit spații pentru a pune pericol”, au scris jurnaliștii olandezi de la Voetbal Primeur, care l-au notat pe Dennis Man cu 5.5.
Singurul jucător de la PSV care a primit o notă mai mică a fost veteranul Ivan Perisic (5). Așa cum era de așteptat, Saibari a fost desemnat omul meciului, fiind notat cu 9 pentru cele trei goluri pe care le-a marcat, prin care a adus victoria și toate cele trei puncte pentru PSV.
Cum se descurcă Dennis Man la PSV
Dennis Man pare că s-a adaptat în Olanda, la PSV, unde un start mai greoi. Astfel, românul a marcat două goluri în trei meciuri în UEFA Champions League, în timp ce în Eredivisie figurează cu o singură reușită.
Totodată, „tricolorul” a reușit să ofere și două pase decisive în prima ligă din Olanda.
După victoria de azi, obținută în fața celor de la Feyenoord, PSV se află pe locul secund al clasamentului, cu 25 de puncte acumulate în 10 etape disputate, la egalitate cu Feyenoord, dar cu un golaveraj inferior.