Denis Drăguș ar putea face echipă cu Radu Drăgușin! Anunțul belgienilor: „Are cel mai mare potențial din echipă!”

Denis Drăguș, atacantul român în vârstă de 23 de ani de la Standard Liege, ar putea ajunge la Genoa, echipă la care activează conaționalul Radu Drăgușin, fundașul central în vârstă de 20 de ani.

Denis Drăguș ar putea face echipă cu Radu Drăgușin! Anunțul belgienilor

Cotat la două milioane de euro de către Transfermarkt, Denis Drăguș a jucat 18 meciuri pentru Standard Liege în acest sezon al primei ligi din Belgia, reușind să înscrie și patru goluri.

A avut un start bun de sezon, însă din golgheter a devenit rezervă.

Acum, se discută despre posibila lui plecare. Denis Drăguș ar fi dorit de către Genoa, echipă din Serie B, la care activează Radu Drăgușin.

„Denis Drăguș ar putea pleca și el de la Standard în această iarnă. Românul este interesant pentru Genoa, care este deținută de 777 Partners.

În acest moment, o plecare este posibilă, dar nu există încă nimic concret.

Recent, Ronny Deila a vorbit despre absența atacantului său, pe care l-a acuzat că nu a fost suficient de constant”, notează La Derniere Heure.

Ronny Deila, antrenorul echipei Standard Liege, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Denis Drăguș, însă și așteptările sale sunt mari. Tehnicianul vrea ca atacantul din subordine să progreseze.

„Nu cred că sunt primul care o spune: el are cel mai mare potențial din echipă. Dar trebuie să aibă mai multă disciplină în jocul său. Asta înseamnă muncă, iar el trebuie să-mi demonstreze că se poate întoarce. Vreau să văd progrese la antrenamente”, este declarația antrenorului Ronny Deila, potrivit sursei citate.

Denis Drăguș, poreclit „Dinamita” în Belgia

În toamnă, Denis Drăguș s-a ales cu porecla „Dinamita”, după un gol senzațional reușit în meciul dintre Standard Liege și Oostende, din etapa a șaptea din prima ligă a Beligiei. A fost golul victoriei pentru Standard Liege.

„DDD = Denis Dinamita Drăguș!”, au scris atunci cei de la Eleven Sports, pe Twitter.

„Sunt fericit că am fost inspirat să înscriu în acel moment. Am avut situaţii dificile înainte, speram să marcăm goluri. Sunt încrezător că vor ajuta şi colegii mei.

Meciul trecut nu am înscris, acum sunt fericit că am făcut-o şi că nu m-am dat bătut. Mă simt bine că am ajutat echipa”, spunea Denis Drăguș după acel meci.

Publicat: 21 01. 2023, 13:48